În cadrul emisiunii „Ce se întâmplă?”, moderată de jurnalistul Răzvan Dumitrescu a fost invitat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. Acesta a vorbit, cu această ocazie despre astfel-numitele interferențe ale partenerilor occidentali în alegerile din turul doi de prezidențiale.

La invitația gazdei emisiunii, acesta a răspuns și la o întrebare sensibilă, privind informațiile din presa franceză privind războiul hibrid dus de Rusia în țara noastră.

R.D: „În ultimele trei săptămâni constantăm că domnul Macron este din ce în ce mai des pomenit în știri care au legătură cu România, deci a crescut frecvența prezenței domnului Macron în știrile în care apare și România”.

C.D: „În primu rând trebuie să spun un lucru cât se poate de clar. Nu a existat o interferență care să influențeze cu mijloace într-o formă sau alte în ceea ce privește toate procesele democratice din România, nu numai alegerile. Acum se pare că după evaluările pe care le-ați menționat, încearcă să se genereze un anume tip de fractură în parteneriatele europene versus parteneriatele cu SUA.

Vă spun categoric, nu va reuși acest aspect pentru că acest demers este cunoscut de ambele părți. Din ce văd și eu pe rețelele de socializare proiectarea Franței ca un stat hegemon în legătură cu procesele democratice din România va mai continua o perioadă dar din ce în ce mai mult, dat fiind pe de-o parte solida construcție legată de procesul electoral, iar pe de altă parte semnalul de continuitate pe care îl transmite președintele”.

R.D: „În presa franceză au apărut detalii cu lux de amănunte ce s-a întâmplat în România, cu boți identificați, cu firme, cu site-uri rusești șamd. Cum a fost posibil să apară în presa franceză despre ce s-a întâmplat la noi cu alegerile și să nu avem un astfel de răspuns din partea autorităților noastre?”.

C.D: „Este, într-adevăr o problemă. Pe de-o parte ideea de agresiune hibridă este cunoscută și fiecare stat, inclusiv comunicarea publică este atentă la o astfel de dezvoltare, Pe de altă parte, în momentul în care noi am sosit în instituția prezidențială, trebuia să dăm un semnal de respect cu deciziile luate anterior pentru că altfel nu se putea transmite în egală măsură un semnal de seriozitate. Din acest punct de vedere, sunt convins că probabil comunicarea trebuia să fie mai serioasă. La nivel instituțional s-au învățat lecțiile”, a conchis fostul ministru de externe.