Vremea va deveni călduroasă de la o zi la alta, în întreaga ţară, pe parcursul următoarelor două săptămâni (2 – 15 iunie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 36 de grade, dar vor fi perioade şi cu averse cu caracter torenţial, mai ales după data de 9 iunie, arată prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în prima săptămână din interval, vremea se va încălzi de la o zi la alta, devenind călduroasă, chiar local caniculară în perioada 5-8 iunie. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, cuprinse între 29 şi 36 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă în general între 14 şi 18 grade. Din 9 şi până în 11 iunie valorile termice vor fi în scădere, apoi vor creşte din nou, astfel că temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 26 şi 32 de grade, iar cele din cursul nopţilor vor fi în medie între 12 şi 16 grade. Probabilitatea de apariţie a intervalelor cu averse va fi mai ridicată în a doua săptămână a intervalului.

În Crişana, în perioada 2 – 9 iunie, valorile termice vor fi în creştere de la o zi la alta şi vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă, local călduroasă în orele amiezelor. Se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, cuprinse între 28 şi 34 de grade, iar minimele se vor situa între în general între 12 şi 19 grade. În intervalul 9-11 iunie valorile termice vor scădea şi vor deveni normale pentru a doua decadă a lunii iunie, apoi vor creşte uşor, astfel încât în ansamblu maximele termice vor fi în medie cuprinse între 24 şi 30 de grade, iar cele minime se vor încadra în medie între 10 şi 15 grade. În ziua de 4 iunie, local vor fi averse şi descărcări electrice. În cea de-a doua săptămână probabilitatea pentru averse va fi ridicată.

În Transilvania, în prima săptămână a intervalului, valorile termice vor avea oscilaţii uşoare de la o zi la alta, dar vor avea o tendinţă de încălzire, astfel că acestea se vor situa peste cele specifice perioadei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în medie între 26 şi 32 de grade, iar cele minime în general între 10 şi 15 grade. Ulterior, începând din 9 iunie şi până pe 11 iunie, valorile
termice vor scădea spre valori apropiate de normalul perioadei, apoi vor creşte din nou. Maximele termice se vor încadra în general între 22 şi 30 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 8 şi 14 grade, cu cele mai coborâte valori în primele doua zile ale intervalului. Pe întreg parcursul intervalului vor fi perioade cu averse, dar cu o probabilitate mai mare de apariţie pe arii mai extinse în perioada 9-12 iunie.

În Maramureş, în primele trei zile ale intervalului, valorile termice nu vor avea variaţii semnificative, apoi vor creşte treptat până pe data de 8 iunie, astfel că maximele termice vor fi în medie cuprinse între 26 şi 32 de grade, iar cele minime, în medie între 12 şi 16 grade. În data de 9 iunie valorile termice vor scădea accentuat, apoi din 12 iunie vor creşte uşor, astfel că în ansamblu în a doua săptămână temperaturile maxime vor fi în medie cuprinse între 22 şi 28 de grade, iar cele minime, în medie, se vor situa între 10 şi 15 grade. Pe întreg parcursul intervalului vor fi perioade cu averse, dar cu o probabilitate de apariţie pe arii mai extinse în data de 4 iunie şi respectiv în perioada 9-12 iunie.

În Moldova, în această săptămână valorile termice vor avea mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor situa peste normele climatologice specifice pentru prima decadă a lunii iunie. Temperaturile maxime medii vor fi cuprinse între 28 şi 32 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 12 şi 18 grade. În ziua de 9 iunie vremea se va răci accentuat, însă temperaturile medii vor fi în general în jurul celor specifice perioadei, apoi vor creşte treptat de la o zi la alta. Astfel, în a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra în medie între 22 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi în medie cuprinse între 10 şi 15 grade. Temporar şi pe arii restrânse vor fi averse, dar cu o probabilitate mai ridicată în intervalul 9-12 iunie.

În Dobrogea, în prima săptămână a intervalului de prognoză, valorile termice vor avea mici oscilaţii de la o zi la alta şi se vor situa peste normele climatologice specifice pentru prima decadă a lunii iunie. Temperaturile maxime medii vor fi cuprinse între 28 şi 30 de grade, iar cele minime se vor situa în medie între 16 şi 18 grade. În perioada 9-11 iunie valorile termice vor fi în scădere uşoară, apoi vor creşte din nou. Astfel, pentru a doua săptămână temperaturile maxime, mediate regional, se vor situa între 25 şi 28 de grade, iar cele minime se vor situa în jurul a 15 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi redusă, exceptând intervalul 10-13 iunie, când local vor fi perioade cu averse.

În Muntenia, în săptămână în curs, valorile termice vor marca o tendinţă de creştere de la o zi la alta, astfel că vremea va deveni călduroasă, cu maxime, în medie între 29 şi 34 de grade şi minime în general între 12 şi 18 grade. În perioada 9-12 iunie valorile termice vor marca o scădere, după care vor mai creşte uşor de la o zi la alta. În a doua săptămână, temperaturile diurne medii vor fi cuprinse între 24 şi 30 de grade, iar valorile termice nocturne se vor încadra între 12 şi 17 grade. În intervalul 10 -12 iunie local şi temporar va ploua, iar în restul intervalului fenomene de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse în timpul după-amiezelor.

În Oltenia, în prima săptămână, valorile termice vor fi în creştere de la o zi la alta, iar vremea va deveni călduroasă, pe arii restrânse caniculară, cu maxime, în medie, cuprinse între 30 şi 35 de grade, în timp ce minimele mediate la nivel regional se vor încadra între 13 şi 18 grade. În cea de-a doua săptămână, valorile medii vor marca o scădere în primele două zile, respectiv 9-10 iunie la valori apropiate de normalul perioadei, apoi vor creşte uşor de la o zi la alta. Valorile termice diurne, se vor situa în medie între 25 şi 31 de grade, iar temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 13 şi 16 grade. Probabilitatea pentru intervale cu averse va creşte în a doua săptămână, în special în intervalul 10-13 iunie.

La munte, în prima săptămână a intervalului, vremea va fi într-un proces de încălzire de la o zi la alta. Valorile termice se vor situa peste media multianuală specifică începutului de iunie. Valorile termice diurne, mediate pe întreaga zona montană, se vor situa între 17 şi 22 de grade, iar cele din cursul nopţilor vor fi în medie cuprinse între 6 şi 14 grade. La începutul săptămânii următoare valorile termice vor scădea, îndeosebi în perioada 9-11 iunie, apoi vor creşte din nou şi vor fi medii termice diurne cuprinse între 14 şi 18 grade, cu cele mai ridicate valori la finalul intervalului, iar cele minime se vor încadra în medie între 4 şi 11 grade. Vor fi averse, local şi temporar în perioade 2-8 iunie şi pe arii mai extinse în cea de-a doua săptămână.