Poliţiştii Serviciului Economic – Sector 2 efectuează, luni, 22 de percheziţii la un complex comercial din Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute.

Potrivit unor surse judiciare, acţiunile se desfăşoară în complexul comercial Dragonul Roşu, unde sunt vândute produse aduse din China, iar mărfurile vizate de poliţişti ar purta însemnele unor mărci protejate pe teritoriul României, susceptibile de a fi contrafăcute.

„În cadrul operaţiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, astăzi, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, pun în executare 22 de mandate de percheziţie domiciliară şi 22 de mandate de aducere, în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute”, informează un comunicat al DGPMB.

Poliţiştii de la economic au identificat şi ridicat mai multe bunuri de interes în cauză.

„Persoanele vizate vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, arată sursa citată.

Acţiunea beneficiază de sprijinul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacerea unei mărci şi punerea în circulaţie de produse purtând o marcă similară cu o marcă protejată pe teritoriul României. 

Bogdan Berechet, şeful Poliţiei Capitalei: 48 de percheziţii în cadrul operaţiunii Jupiter

Poliţiştii Capitalei efectuează, luni, 48 de percheziţii domiciliare în mai multe dosare penale privind infracţiuni de evaziune fiscală şi de punere în circulaţie de produse contrafăcute, a declarat şeful Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Bogdan Berechet, la complexul comercial Dragonul Roşu, unde a avut loc o acţiune a Serviciului Economic.

„Doar în această locaţie, unde ne aflăm, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2 pun în aplicare 22 de mandate de percheziţie domiciliară”, a spus Berechet.