Jurnalistul Florin Răvdan l-a întrebat pe expertul în conducere defensivă Titi Aur cât de utile sunt acțiunile de educație rutieră organizate de Poliția Română, precum cea desfășurată recent la Universitatea Politehnică din București. Studenții au avut ocazia să testeze simulatoare de impact, de condus și să experimenteze, prin ochelari speciali, efectele consumului de alcool și substanțe psihoactive la volan.
„O să explorez ulterior ce am văzut acolo. În primul rând, Ministerul de Interne se joacă cu focul. Cum să-și permită să vină cu un simulator din ăla? Să audă doamna Calapis de la Ministerul Transporturilor, care a zis că sunt periculoase, și uite, Ministerul de Interne vine cu astfel de simulatoare.
Mă bucur că e așa. Au apărut simulatoare și de tamponare, și de răsturnare, și la alte entități din România, pentru că, dacă a fost o perioadă când erau doar la mine, acum au început și colegi de-ai mei din conducerea defensivă, Poliția Rutieră, Școala de Poliție.
Am văzut zilele trecute, a fost la Cluj, la BT Arena, în față, un coleg de-al nostru de la curse a venit cu demonstrații și a făcut simulări de tamponare și de răsturnare. Cum spuneam, Poliția Rutieră, în mai multe locuri, a fost cu simulator de tamponare și de răsturnare. Probabil o să facă și mai multe, la un moment dat.
Doar că, din păcate, ating subiectul pentru că n-am cum să nu o menționez pe doamna care răspunde de siguranța rutieră și care ar trebui să facă norme pentru astfel de simulatoare și evenimente. Se opune și spune că sunt periculoase. Dar, revenind la acțiunea la care ați fost, oricât de ciudat sunt privite, interpretate, unii o iau ca pe o glumă, unii fac tot felul de discuții în jurul simulatoarelor respective, undeva rămâne acolo, în creier, în mentalul colectiv: „Uite ce-am văzut, uite cât de importantă e centura de siguranță, cum ar fi fost fără centură”.
Practic, eu îi spun „convingătorul”, atât celui de tamponare, cât și celui de răsturnare. Pentru că, de fapt, acesta este rolul adevărat. Nu e un simulator în sensul clasic, deși simulează răsturnarea sau tamponarea, dar are un rol mult mai important: acela de a convinge.
Și, după cum știu de la cursanții noștri, deși unii o iau în glumă, când e o grupă de la o companie, mai fac poze, mai râd, mai glumesc, la final rămâne întrebarea: „Dar cum a fost când erai răsturnat? Cum stăteai? Te-ai chinuit?” E și un fel de team building din punctul ăsta de vedere.
Dar concluzia, discuția pe fond, rămâne: „Aoleu!” Și undeva rămâne în creier: la doar 10, 13, 15 km/h ce rău a fost… dar dacă aveam 20, 30, 50?
Și când mai vii și cu explicația, pe care unii o dau, alții nu, noi o dăm și spui că impulsul, adică inerția, este masa înmulțită cu viteza la pătrat, încep să înțeleagă. Asta înseamnă că, odată cu creșterea vitezei, efectul nu crește proporțional. Dacă la 15 km/h ai un impact, la 30 km/h nu e dublu, e de patru ori mai mare. Pentru că 15 x 15 e 225, iar 30 x 30 e 900 — deci de patru ori mai mult. La 60 km/h e deja de vreo 16-17 ori mai mare.
Așadar, cu cât crește viteza, cu atât efectul devine mult mai grav. Dacă adaugi și explicația asta și ai un simulator cât de cât corect, care se apropie de realitate, un scaun sau chiar o mașină întreagă, cum avem și noi, și varianta mobilă pe tir, da, din punctul meu de vedere, este foarte bine că au început să apară tot mai multe astfel de simulatoare. Și, încet-încet, mesajul se va transmite.”, a explicat Titi Aur.
