Luna iunie se anunță aparent liniștită, dar sub suprafața calmului se ascund evenimente astrale cu impact major. De la mișcările planetare marcante, precum intrarea lui Jupiter în Rac și tranzitul lui Marte în Fecioară, până la decizii tensionate pe plan mondial și schimbări în viața personală, iunie devine o lună a alegerilor, a introspecției și a echilibrului între trecut și viitor.
„Hai să vorbim despre luna iunie. Am tot studiat-o, am analizat-o atent și, deși în teorie pare o lună liniștită, bănuiesc că, în practică, va fi o lună… cu cântec. Folosim această expresie cunoscută printre noi. Tot insist cu expresiile astea, unele le știți, altele poate nu. Iunie, deși ne-am dori să fie o lună calmă, nu va fi. Nici pe plan personal, nici național și nici mondial.
Avem două aspecte astrologice importante: intrarea lui Jupiter în Rac și tranzitul lui Marte în Fecioară. Vom discuta despre ele pas cu pas. Acestea sunt semnificative nu doar pentru luna iunie, ci și pentru istoria astrologică și chiar pentru mersul general al lumii. Există și alte aspecte minore, dar care vor genera, de multe ori, stări de anxietate. Voi încerca să vă explic luna iunie atât metaforic, cât și practic.
Cred că în iunie se vor lua mai multe decizii decât în lunile anterioare. Se vor produce evenimente importante legate de liderii lumii, iar emoțiile vor fi intense, chiar explozive. Vă voi prezenta un scurt calendar al principalelor evenimente. Unele le veți vedea și afișate pe ecran, alături de Daniel. Dar voi puncta clar unde trebuie să fiți mai atenți.
Primul eveniment important: pe 6 iunie, Venus intră în Taur. Din punct de vedere astrologic, este un tranzit benefic. Venus se simte bine în Taur, fiind zodia sa de domiciliu. Să nu uităm că Venus iese dintr-un ciclu de retrogradare care a început în martie – prin Berbec, Pești – și în sfârșit se stabilizează.
Așadar, poveștile amoroase încurcate, relațiile toxice, reîntoarcerile la parteneri din trecut – toate aceste relații, pe care unii le numesc karmice (eu prefer să le spun calculate și matematice) – încep acum să se liniștească. Unii dintre voi veți înțelege în sfârșit ce a fost în mintea voastră, alții veți spune „Mi-a trecut glonțul pe la ureche”, iar alții veți lua decizii clare în acest sens.
Nu suntem doar aur, suntem și construcție. Nu doar atracție, ci și direcție. A venit momentul să știm pe termen lung ce facem, atât în plan amoros, cât și financiar. Să nu uităm, Venus în retrogradare prin Berbec și Pești a adus confuzii: prețuri, tarife, inflație, taxe. Acum, cu Venus în Taur, trebuie să ne așezăm. Atât personal, cât și global. Venus rămâne în Taur până pe 4 iulie.
Pe 9 iunie, Mercur intră în Rac, după o conjuncție importantă cu Jupiter pe 8 și chiar pe 9 iunie. Aceste zile aduc decizii majore, cu impact imediat și de durată, la nivel național și internațional. Pe 10 iunie, avem un alt eveniment cheie: Jupiter intră în Rac.
Știm că Jupiter are nevoie de 12 ani pentru a parcurge cercul zodiacal și rămâne aproximativ un an în fiecare semn.
Jupiter amplifică totul – atât binele, cât și ceea ce nu este tocmai benefic. Există o emisiune specială dedicată lui Jupiter în Rac, disponibilă pe canalul DC News, și una pe Astrosense, unde vorbesc despre influențele acestuia pentru fiecare zodie.
Racul este arhetipul rădăcinilor, al familiei, tradiției și stabilității. Cu Jupiter în Rac, ne vom preocupa mai mult de granițe, de protejarea spațiilor noastre, se vor încerca reforme administrative și vor apărea multe schimbări. În același timp, emoțiile vor fi amplificate. Dacă până acum, cu Jupiter în Gemeni, informațiile au fost distorsionate și greu de gestionat, acum ne vom confrunta cu fricile noastre, cu nostalgia, cu trecutul. Este bine să onorăm tradiția, dar trebuie să alegem conștient între stagnare și progres.
Pe 11 iunie, avem Lună Plină în Săgetător. Se pot produce evenimente importante la nivel mondial – poate noi negocieri de pace sau alte mișcări geopolitice. Va fi o perioadă în care va fi clară aplicarea dublului standard: cu unii colaborăm, cu alții nu, în funcție de interese.
Pe 17 iunie, avem un alt moment esențial: Marte intră în Fecioară. Aștept acest tranzit de anul trecut. După ce a trecut prin Rac, Leu și chiar retrogradări, Marte iese din ciclul tensionat și intră într-un semn practic. Până pe 17 iunie, cât mai este în Leu, așteptați-vă la acțiuni radicale, orgolii inflamate, atât la nivel global, cât și regional. Pentru cei cu marcaje fixe în astrogramă (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător), mijlocul lunii iunie este foarte tensionat. Tensiunile pot fi utile, pentru a vă impulsiona spre schimbare. Dacă nu vă adaptați, riscați să rămâneți în urmă. Stați departe de agresivitate, de limbaj violent.
Pe 21 iunie avem solstițiul de vară – începe sezonul Racului, un sezon care îmi place. De ce? Pentru că pe 24 iunie, Soarele se întâlnește cu Jupiter – o zi considerată cea mai fericită a anului. Voi avea o emisiune specială despre acest moment. Pe 25 iunie, avem Lună Nouă în Rac, un nou început sub protecția lui Jupiter – extraordinar. Pe 26 iunie, Mercur intră în Leu, un tranzit care îmi place foarte mult.
Dacă ar fi să vă dau o recomandare pentru luna iunie, dincolo de planul global, țineți cont de următoarele: Marte în Fecioară, din 17 iunie, ne cere să fim mai cumpătați, să tăiem din risipă, să ne gândim la austeritate și eficiență. Veți vedea că, la nivel mondial, se anunță reduceri, ajustări, restructurări.
Munca va fi regândită, mai mult, mai puțin, mai eficient? Cum ne ajută tehnologia?
În plus, Jupiter în Rac va face careu cu Saturn din Berbec, un aspect care ne obligă la echilibru între trecut și viitor.
Dacă doriți să vă ocupați de chestiuni imobiliare, de familie sau reconectare cu cei dragi, vor apărea oportunități importante.
Tot cu Jupiter în Rac, vom înțelege mai clar cât de valoroase sunt inteligența emoțională, sănătatea mintală și echilibrul interior.
Sper ca, pentru noi, cei care muncim zi de zi și ne ocupăm de ale vieții, luna iunie să fie totuși una bună.
Și, chiar dacă sună ciudat, să ne rugăm ca liderii noștri, fie naționali, fie internaționali, să ia decizii înțelepte pentru noi toți.
Iar cu Marte în Fecioară, să strângem cureaua responsabil, cu gândul că vor veni și vremuri mai bune.”, a spus Daniela Simulescu.