Istoricul Lavinia Betea a subliniat întrebarea care nu i-a fost niciodată lui Adrian Păunescu.
„URSS, ţările satelit, ţările din lagărul estic, după o perioadă de început când medicina s-a dezvoltat, cu infrastructură, sanitaţie, apă, spitale cu acces la tratamentele moderne de la acea vreme, a stagnat. Fondurile mergeau pe război, tancuri, rachete. Ştiinţa nu producea. Nu au inventat, nu au reuşit să descopere niciun nou medicament. În lagărul estic nu a progresat medicina, nici industria pharma. Nici nu erau resurse, poate erau şi altfel de bariere. Furnizau spionii reţete de afară, copiate din Occident. A căutat să compenseze cu acest gen de terapie, bioenergie, lipsurile cronice de medicamente moderne?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Eu sunt destul de mefientă când se vorbeşte de furt de tehnologie. Se cumpărau licenţe. Vedeţi, şi astăzi, sunt nişte procese. Mai ales cum eram în Războiul acela Rece, nu se puteau eschiva”, a punctat Lavinia Betea.
„Poate m-am exprimat eu greşit cu furtul. Dar să vedem virusul Sabin, vaccinul antipoliomielitic. A fost donat tuturor ţărilor lumii, a ajuns şi URSS-ului. Medicamentele cărora le expira patentul erau luate la liber după 10 ani”, a mai spus Val Vâlcu.
„Eu, din câte ştiu, sunteţi medic la bază. Ştiţi foarte bine că cercetarea presupune fonduri foarte serioase, şi când este vorba de medicină, de vaccinuri, de medicamente, se impun nişte loturi experimentale pe o perioadă foarte lungă. Probabil că la nivelul acestor ţări socialiste s-a ajuns la concluzia că e mai ieftin să cumperi, decât să faci cercetare extinsă. Să cumperi o licenţă care ţi se vinde cu un preţ scăzut.
Dar cred că vă referiţi la faptul că prin anii ’70-’80 au început să apară şi prin presa românească, şi cât de citite erau acele articole. Nu ştiu să îl fi intervievat cineva pe Adrian Păunescu de ce a făcut el această pasiune pentru medicii aceştia care apelau la alte terapii decât cele zise ştiinţifice. Eu cred că explicaţia e tot de natură psihologică. Adrian Păunescu, ca mulţi alţi scriitori, poeţi, oameni de factură umanistă, nu avea nişte relaţii prea bune cu propriul corp, mai mult cu spiritul. Le era teamă de tehnicile acestea chirurgicale.
Din câte ştiu eu, Adrian Păunescu avea aproape din tinereţe un diabet, care a avut consecinţe în final asupra ficatului. În loc să recurgă la un transplant de ficat, nu ştiu dacă era posibil sau nu, a făcut o pasiune pentru aceşti oameni, care erau un fel de aventurieri. Şi până la urmă, să ştiţi că eu am predat la un moment dat istoria psihologiei. Am luat-o cumva ca pe un fel de adaos la specialitate. Dar mi-am dat seama cât de interesantă poate fi această disciplină şi cât de interesantă ar fi istoria ştiinţei şi pentru copiii care învaţă azi matematică, fizică, chimie. Lor li se predă o teoremă fără să se spună cum a apărut teorema aceea, cum a ajuns omul respectiv la expresia aceea în cifre şi litere”, a mai spus Lavinia Betea.
