Pe 25 mai, Saturn își va începe tranzitul în primul semn al zodiacului. Ultima dată când ne-am întâlnit cu această configurație: între 1996-1999.

Saturn este planeta timpului, a limitelor, a testelor, a structurii. Berbecul este arhetipul luptătorului, al curajului, al ambiției și al furiei. În 2025, acest tranzit va dura până pe 1 septembrie, timp suficient în care să ne dăm seama ce ne va aștepta până în 2028, când Saturn va intra în Taur.

Este o perioadă scurtă, dar intensă, în care impulsul de a acționa se va ciocni de nevoia de structură, maturizare și răbdare. La nivel personal și colectiv, suntem provocați să construim în mod responsabil.

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne va oferi mai multe detalii despre acest subiect în cadrul unei emisiuni speciale, care va fi difuzată vineri, 16 mai, de la ora 20.00, pe DCNews, Astrosens și DCNewsTV.