Timp de decenii, antrenoarea emerită Cornelia Mircioiu a fost o forță discretă, dar decisivă, în formarea baschetului românesc, contribuind la lansarea unor generații întregi de campioni. Printre descoperirile sale se numără nume emblematice precum Carmen Tocală și Svetlana Drăgușin, iar lista echipelor campioane formate sub îndrumarea sa este impresionantă. La 89 de ani, Cornelia Mircioiu a fost prezentă la Gala Baschetului Românesc 2025, oferind un moment cu adevărat emoționant, nu doar prin prezență, ci și prin mesajul de inspirație, curaj și încredere transmis tinerilor sportivi.
Deși a pornit la drum cu un aparent dezavantaj, statura mică într-un sport dominat de înălțime, Cornelia Mircioiu a demonstrat că munca asiduă, perseverența și ambiția pot învinge orice limitare.
”Hristos a Înviat! Mă bucur că sunt aici, în mijlocul celor mai dragi oameni ai baschetului. Baschetul a fost viața mea. Sunt licențiată în Drept, dar m-am reprofilat pe baschet și nu regret! Am crescut copii, care mă respectă, care m-au minunat cu privire la câtă tenacitate și putere de muncă au. Sunt mai multe jucătoare aici… Mi-au plăcut fetele înalte, pentru că eu eram mică, iar mama mea mi-a spus că nu pot să fac sport, baschet, pentru că sunt scundă.
Dumneaei era înaltă, făcuse studiile la Viena și avea principii, de exemplu, că trebuie să fii prezentabil, cu mult elan și putere de muncă. Eu am avut putere de muncă, dragoste și mă bucur de copiii pe care i-am crescut că îmi fac cinste mie și țării românești. Toți sunt licențiați, toți sunt oameni buni și care pot să reprezinte cu cinste țara. M-am bucurat de rezultatele pe care le-au obținut și le doresc, pe mai departe, multă tenacitate, putere de muncă, dăruire, pasiune și tot ce puteți da pentru baschet. Este un sport foarte frumos. Dezvoltă fizicul și intelectul”, a spus Cornelia Mircioiu, la Gala Baschetului Românesc 2025.