Un şofer român s-a ales cu o sancţiune usturătoare după ce a încălcat regulile de circulaţie în Elveţia. Un tribunal i-a interzis să mai conducă vreodată pe şoselele din Ţara Cantoanelor.

„Ştiţi ce a păţit un român recent în Elveţia? Un român de 34 de ani, pe autostradă, unde e 120 km/h limita, era restricţie de 80 km/h pentru că se făceau nişte lucrări. El a mers cu 144 km/h. Nu foarte mult peste limita legală, dar foarte mult peste limita din acea zonă cu restricţie. Şi a păţit aşa: în afară de proces, amendă şi permis suspendat, i s-a interzis pe viaţă să mai conducă pe drumurile din Elveţia.

Motivaţia judecătorului a fost că şi-a pus viaţa în pericol, dar şi viaţa altora. Deci i s-a interzis pe viaţă. Nu ştiu dacă locuia în Elveţia sau nu, dar i s-a interzis pe viaţă. Ăia nu se joacă.

La noi, dacă te prinde aşa, zice că ai depăşit cu 24 km/h sau cu 64 km/h, depinde de zonă, îţi ia permisul de conducere, îţi dă o amendă, maximum 3 luni suspendare, care e de fapt o lună dacă dai mai devreme examenul. Dar acolo nu se joacă! Elveţienii nu se joacă, au reguli foarte clare şi reuşesc să ţină sub control şi prin educaţie, dar şi prin sancţiuni clare şi drastice”, a declarat Titi Aur la DC Conducem.