Preşedintele SUA, Donald Trump, a transmis duminică un mesaj în notă optimistă cu privire la conflictul din Ucraina, după „armistiţiul pascal” de 30 de ore declarat sâmbătă de Moscova, potrivit DPA şi EFE.

„Sper ca Rusia şi Ucraina să ajungă la un acord săptămâna aceasta”, a scris el cu majuscule pe reţeaua de socializare Truth Social.

„Ambele vor începe apoi să facă afaceri cu Statele Unite ale Americii, ceea ce le va permite să prospere şi să facă avere”, a adăugat el.

Trump a ameninţat vineri ambele părţi că va renunţa la rolul său de mediator în procesul de pace dacă nu vor exista progrese în negocieri în următoarele zile, în condiţiile în care se apropie împlinirea primelor 100 de zile ale mandatului său (la 30 aprilie), timp în care a promis să rezolve conflictul.

Secretarul de stat Marco Rubio i-a surprins pe ucraineni şi pe europeni când a declarat săptămâna trecută la Paris că Washingtonul se va retrage din procesul de negocieri dacă nu se vor înregistra progrese „în curând”, fără să precizeze dacă acest lucru va însemna şi încetarea asistenţei militare pentru Kiev.

Forţele ruse şi ucrainene au respectat cu greu mini-armistiţiul pascal, ambele ţări acuzându-se reciproc de încălcarea acestuia, deşi au remarcat o scădere a activităţii operaţionale în majoritatea sectoarelor de pe front.

Şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut că cel puţin nu au avut loc raiduri aeriene, iar duminică a propus o încetare a loviturilor cu drone şi cu rachete cu rază lungă de acţiune asupra infrastructurilor civile pentru o perioadă de cel puţin 30 de zile.

Însă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat duminică agenţiei de presă ruse TASS că Moscova nu intenţionează să prelungească încetarea focului cu 30 de zile, aşa cum a propus Volodimir Zelenski.

Majoritatea analiştilor estimează că armistiţiul de Paşte iniţiat de Putin a fost, de fapt, un joc diplomatic pentru a marca puncte în faţa lui Trump după ameninţarea acestuia cu retragerea din negocieri.

Armistiţiul de 30 de zile privind infrastructurile energetice între Rusia şi Ucraina a expirat, de asemenea, săptămâna trecută, fără ca vreuna dintre părţi să pledeze pentru o prelungire a acestuia, potrivit EFE, conform Agerpres.