DeTomasso Pantera 1973. Pentru cunoscători, un nume care spune multe. Pentru cei care nu au cunoştinţe extinse despre automobile, imaginile vorbesc de la sine. Mircea Alexandru, de la Mircea’s Classic, a vorbit pentru DCNews TV despre această maşină, despre procesul de restaurare, dar şi despre viitorul ei.

FOTO Mircea Alexandru

„De Tomaso Pantera a debutat in 1970 si era echipată cu un motor 351 c.i. Ford Cleveland V8 de 5.8 litri, capabil să producă în jur de 330 cai putere, oferind performanțe impresionante pentru acea perioadă.

Datorită motorului amplasat central și șasiului tubular, Pantera avea o distribuție excelentă a greutății și un centru de greutate scăzut, asigurând o manevrabilitate excepțională. Designul lui Pantera, creat de designerul Tom Tjaarda de la Ghia, a adus un aspect agresiv, cu linii tăioase și un profil jos, caracteristic pentru supercarurile italiene. Caroseria unghiulară și farurile retractabile conferă un aspect distinctiv care l-a făcut să iasă în evidență pe piața sporturilor auto din acea perioadă. De Tomaso Pantera a rămas un simbol în cultura automobilistică, fiind unul dintre primele exemple de supercar italo-american. Combinația unică dintre designul italian și motorul american a inspirat modele similare și a stabilit un nou standard pentru performanțele supercarurilor”, scriu cei de la Mircea’s Classic pe site-ul oficial.

FOTO Mircea Alexandru

Maşina va fi gata în mai, iar bucureştenii o vor putea vedea la Politehnică

„Sunt puţine în lume şi sunt şi mai puţine care arată aşa. Maşina asta are un istoric unic, a trecut prin mai multe transformări, a fost folosită şi în motorsport. Aproape am adus-o din nou la varianta de stradă, mai avem un pic de lucru la ea. Dar ea va avea posibilitatea să fie folosită şi pe circuit, având un set de roţi dedicate şi acel eleron de pe spate. E discutabil dacă va fi acceptat pe stradă, dar pe circuit e util.

A stat în showroom 13-14 ani, deci a fost ţinută în conservare foarte mult timp. Apoi a fost cumpărată de nişte suedezi pasionaţi de motorsport. La un moment dat, unul dintre ei chiar i-a mărit performanţele, cu ajutorul şi cu indicaţiile celor de la FORD. Motorul este FORD, aşa erau indicaţiile atunci, o maşină cu caroserie italiană şi motor american. Motorul după care s-a conceput această maşină este derivat din GT40, care a câştigat Le Mans în 1966 şi 1967.

Deja ne apropiem de 9 luni de când lucrăm la maşină. Am început restaurarea în septembrie anul trecut şi estimăm că vom termina în jurul datei de 15 mai. Pe principiul originalelor, piesele sunt făcute de producătorii dedicaţi. Elementele de interior sunt desenate de mine, conform specificaţiilor originale. Maşina a avut cândva şi interior de motorsport, nu mai exista nimic din ce avusese ea la început. Erau numai switch-uri pentru motorsport, erau două instalaţii electrice, una pusă peste cealaltă, deci maşina era în pericol de a lua foc. Dar am descoperit ce era în spatele acelui bord improvizat. În versiunea finală, vom avea bordul original care s-a pus în 1973. Maşina va avea şi un touch personal, sunt elemente de design pe care le-am gândit noi şi care să o facă unică. Vrem să o prezentăm la Auto Fest (16-18 mai), la Politehnică, unde s-ar putea face un fel de eveniment cu ea, iar cei care vin să o vadă, să îi audă motorul”, a declarat Mircea Alexandru pentru DC News TV.

FOTO Mircea Alexandru

Motor de 600 Cai Putere

„Avem motorul original, doar că s-au făcut nişte upgrade-uri prin care i-a crescut puterea de la circa 300 CP, cât avea iniţial, la aproape dublu. Noi avem nişte documente care atestă pe tester peste 460 CP la roată, ceea ce înseamnă aproximativ 600 CP puterea motorului. Acest motor este modelul de 5,8 litri, în cinci viteze, cutie manuală. Era maşină sport pe vremea aceea, nici nu se concepea ideea de transmisie automată. Nici din punct de vedere al performanţelor şi al sentimentelor pe care le aveai când conduceai o maşină sport”, a mai declarat restauratorul.

FOTO Mircea Alexandru

Ce se întâmplă cu maşina după restaurare

„Ea va fi vândută. Noi avem acum discuţii pentru proiecte cu maşinile altor clienţi, care vor să le aducem în forma la care ajungem la comun. Noi le facem şi le punem la vânzare. Când vor fi gata, vom publica că sunt pregătite pentru a fi vândute. Noi deja am avut discuţii cu clienţi interesaţi, dar toată lumea aşteaptă să vadă că e gata”, a mai spus acesta.

Maşina are 63.000 km parcurşi până acum.