Miniseria „Adolescence” a devenit un fenomen global, nu doar prin dramatismul poveștii unui băiat de 13 ani acuzat de crimă, ci și prin modul în care pune oglinda în fața societății. Sub presiunea rețelelor sociale, a așteptărilor nerealiste și a lipsei de prezență emoțională a părinților, adolescenții par tot mai fragili.
În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderatoarea Loredana Iriciuc a discutat cu psihologul și psihoterapeutul Ana Maria Zanfir despre cum a ajuns generația tânără să fie considerată „imposibilă” și ce putem face pentru a nu-i mai pierde.
Adolescență coruptă, părinți absenți
Serialul a stârnit dezbateri aprinse în rândul părinților și specialiștilor din toată lumea. Drama unui copil de 13 ani care ajunge în centrul unui scandal violent este, de fapt, o radiografie a problemelor cu care se confruntă tinerii de astăzi. În dialogul cu psihologul Ana Maria Zanfir, aceasta subliniază că etichetarea adolescenților drept „imposibili” este una dintre cele mai grave greșeli pe care le facem ca adulți.
„Odată ce i-am etichetat ca fiind imposibili, îi tratăm ca fiind imposibili, iar ei, în mod paradoxal, devin imposibili pentru noi,” explică Ana Maria Zanfir.
Părinții, din dorința de a controla și corecta, ajung să pună o presiune imensă asupra copiilor, în timp ce aceștia se luptă cu propriile lor nevoi de apartenență, recunoaștere și identitate.
Copiii nu sunt de stăpânit – vor doar să fie văzuți
Una dintre replicile definitorii din serial este spusă de dirigintele personajului principal: „Acești copii sunt imposibili. Imposibili de stăpânit.” Dar ce înseamnă, de fapt, „a stăpâni” un copil?
„Intenția noastră este, de fapt, să-i stăpânim, iar ei nu se vor lăsa stăpâniți. Vor accepta să fie educați, ghidați, dar nu dominați. Adolescenții au o nevoie profundă de libertate, de delimitare și de a-și găsi locul în lume,” susține psihoterapeutul.
În goana după validare și sentimentul de a fi speciali, mulți adolescenți – ca și Jamie, protagonistul serialului – își exprimă frustrarea într-un mod haotic. Își doresc să fie altfel, să fie văzuți. Iar când nu reușesc, frustrările se transformă în comportamente de risc.
Ce nu înțeleg părinții?
Psihologul Ana Maria Zanfir atrage atenția asupra unei rupturi evidente între generații. Părinții de astăzi, formați într-un mediu fără internet și fără presiunea digitală, nu reușesc să înțeleagă pe deplin cum funcționează mintea copilului care trăiește în două lumi: cea reală și cea virtuală.
„Diferențele între generații se simt mai mult ca niciodată. Copiii trăiesc simultan în două lumi și deseori nu mai știu cine sunt cu adevărat. Nu mai vorbim aceeași limbă.”
De aici vine și sentimentul că sunt de necontrolat. Dar adevărul este că adolescenții nu au devenit mai „răi” sau mai „imposibili” – doar mai puțin înțeleși. Ei își caută identitatea într-o societate în care li se cere să fie perfecți, dar în care sunt lăsați singuri să gestioneze haosul emoțional.
Ce pot face părinții? Soluții concrete
În loc să impună reguli stricte sau să supravegheze fiecare pas, părinții ar trebui să-și concentreze eforturile în a fi prezenți emoțional, empatici și deschiși spre dialog.
Ana Maria Zanfir oferă câteva recomandări clare:
- Ascultă fără să judeci. Adolescenții vor să se simtă auziți, nu corectați la fiecare pas.
- Creează un spațiu sigur. Un adolescent nu se va deschide într-un mediu în care se simte amenințat sau neacceptat.
- Fii autentic. Copiii simt falsitatea. Dacă nu ești sincer în emoțiile și comportamentele tale, nu vor avea încredere în tine.
- Acceptă că nu deții controlul total. Un adolescent are nevoie de autonomie pentru a deveni un adult sănătos emoțional.
Adolescenții nu sunt imposibili, sunt doar neînțeleși
Serialul „Adolescence” este o oglindă amară, dar necesară. Ne arată nu doar tragedia unei generații pierdute, ci și speranța că, printr-o schimbare de perspectivă, putem să reparăm relațiile dintre părinți și copii. Ana Maria Zanfir încheie cu un apel la responsabilitate și empatie:
„Copiii nu se vor lăsa stăpâniți. Se vor lăsa însoțiți, iubiți și ghidați. Dacă vrem o generație sănătoasă, trebuie să fim acolo pentru ei. Nu cu frică, ci cu încredere.”
