În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, invitata din această duminică, psihologul și psihoterapeutul Ana-Maria Zamfir a vorbit despre ce gândesc de fapt copiii atunci când părinții vor să știe absolut tot despre ei. Pe măsură ce încearcă să fie mai aproape de ei în acest fel, mai mult îi îndepărtează, spune invitata.
„În momentul în care începem să-i monitorizăm atât de atent, ei își vor păstra o viață privată față de noi. Simt presiunea aceasta a informației pe care o obținem forțat. Le va fi foarte greu să se conecteze în momentul acela, dacă nu există și cealaltă parte. Asta nu înseamnă că nu putem să avem aplicații pe care să vedem locația, și eu am una, împreună cu familia noastră, dar scopul pentru care a fost instalată nu este de a verifica dacă spune corect, ci pur și simplu pentru siguranță.
Și în momentul în care ajungem la această concluzie de tipul „dacă va fi vreo situație neprevăzută, vei veni în întâmpinarea mea și mă vei salva sau proteja”, deja atunci nu există nicio problemă ca el să-și împărtășească locația sau un gând.
Deci, nu neapărat treaba asta cu verificatul, monitorizat non-stop va ține copilul în siguranță, este mai mult o disperare a părintelui, o anxietate permanentă. De cele mai multe ori, am auzit scuza: Eu am încredere în tine, dar nu am încredere în ceilalți”, adică asta transmite copilului că lumea aceasta este un mediu foarte periculos.
Adică, eu care am fost cu cheia la gât, îți transmit ție că sunt niște lucruri îngrozitoare și vreau să te țin protejat. Asta ne amintește, cumva, de povestea lui Rapunzel, cum era ținută în acel turn și i se spunea: Tu ești în siguranță, eu te țin pe tine în siguranță, așa, nimic nu te atacă, lumea asta este rea.
Tot ce este protecție este bun, dar hiperprotecția nu este bună. La fel cum nu este bună nici să lăsăm protecția la întâmplare, protecția trebuie să existe. Părintele trebuie să protejeze copilul, numai că, în momentul în care se duce prea mult, îi arată copilului că este incapabil să facă față sau că lumea este un loc teribil și practic îl tensionează suplimentar față de toate celelalte tensiuni care vin din mediul școlar sau prietenii cu care se mai ceartă sau școala care pune presiune pe teme și pe tot felul de probleme.
Pe lângă asta, are de-a face cu un părinte care se raportează la lume ca fiind periculoasă. Este mai periculoasă decât crezi, adică asta înseamnă că i-a transmis practic un nivel foarte mare de anxietate.
Deci, ar trebui să fie un echilibru, o protecție mai ușoară, o protecție atunci când este necesar, atunci când el ne semnalează, să ajungă și el să ne ceară ajutorul. Nu să preîntâmpinăm noi, ca și cum am barat toate problemele care ar putea veni la copil. Cu siguranță nu putem face asta, este foarte clar și îngrădim și libertatea copilului de a experimenta, de a trăi. Este ca și cum eu nu suport, de fapt, să vină niște lucruri pe care nu le pot anticipa sau nu le pot eu gestiona”, spune psihologul.
