Dr. Adriana Mihalaș a obținut finanțare prin PNRR pentru un tomograf mobil destinat spitalului din Gura Humorului, dar procedurile birocratice îngreunează utilizarea aparaturii medicale. Deși spitalele pot achiziționa echipamente, multe dintre ele rămân nefolosite din cauza certificatelor necesare pentru depozitare și utilizare.
„Nu am crezut că voi obține banii în apelul PNRR, fiind competitiv, cu 5 pe loc. Când i-am obținut, am zis: „Wow! Ce facem cu banii?”
În momentul în care ai un tomograf pe roți în curtea unui spital, ai nevoie de avizul CNCAN-ului. Și, din fericire pentru mine, îl cunosc și pe directorul CNCAN-ului. Am rezolvat.
Însă știți ce se întâmplă în România? Achiziționezi un tomograf, ai certificat de deținere a tomografului, dar nu și de utilizare a lui. Trebuie să trimiți două cereri: una pentru a putea să-l depozitezi și alta pentru a putea să-l utilizezi.
Și foarte multe spitale dețin aparate pe care le țin sub o folie. Nu le folosesc niciodată, pentru că nu au cerut.
În urmă cu trei săptămâni, cred, a apărut în presă: Gura Humorului este stațiune balneoclimaterică, lângă Vatra Dornei și lângă Băile Olănești, lângă Călimănești. Și, de acum încolo, trebuie să lucrăm ca să devină și funcțională.
Titlul s-a dat de către Institutul Național de Medicină Fizică și Balneologie, de către domnul Adrian Iulescu, care este în București și care a fost în Bucovina de două ori în acești trei ani.
Am chemat autoritățile de la Consiliul Județean, Primărie, Ministerul Sănătății, Ministerul Fondurilor Europene, pe cei de la Balneologie, pneumologi, balneologi, fizioterapeuți. I-am pus la masă, pentru că ei nu comunică între ei, și trebuie să ne înțelegem foarte clar care e rolul fiecăruia. Nimeni nu e împotriva nimănui, dar, necomunicând…
De când lucrez eu la Colegiul Major, de 10 ani, am identificat un lucru foarte clar: dacă e ceva ce nu merge, este faptul că instituțiile nu comunică între ele. Nu e vorba de bani.
M-am dus la DSP, am bătut în ușă la omologa mea, cu care avizez cabinete, și am văzut cum lucrează. Am întrebat: „Nu vrei să facem noi un punct unic de lucru?” Și a spus: „Ba da! Pentru că dumneata vrei să deschizi un cabinet, plătești. Plătești la Registrul Comerțului o dată, la DSP o dată. DSP-ul se duce și verifică chiuvetele, vine înapoi să vadă că sunt chiuvetele bune, vine la mine și-ți spun: ‘Îmi pare rău, n-ai șapcă și nu-ți dau!’ Și tu ai pierdut bani dinainte.”
Și am spus: „Nu mai bine omul depune toate documentele într-un singur loc, să facem un punct unic de lucru și vorbim noi între noi? Se plătesc aceleași taxe, nu e nicio problemă, dar măcar omul știe dacă are o șansă sau nu.” Și de fiecare dată mi s-a spus „da”, niciodată nu mi s-a spus „nu”.
Lucrul ăsta nu ține decât de determinare, de asumare, de dorința de a face ceva care nu costă bani. Costă timp, într-adevăr, costă implicare. La fel s-a întâmplat și la Gura Humorului. Adică trebuie să te implici!
Iar la Gura Humorului am implicat toți colegii de generație, pe principiul „supei de piatră”. Supa de piatră este modelul unei povești în care trei soldați au venit din război flămânzi, flămânzi, flămânzi, și nimeni nu voia să-i hrănească. Toți sătenii și-au închis porțile. Atunci, soldații au început să vorbească în centrul satului:
— Domnule, ce supă de piatră am mâncat noi în război!
Un sătean a zis:
— Bă, dar cum era aia?
— Dacă îmi dai un ceaun, niște lemne și o piatră, să o fierbem…
Și fierbea. Alt sătean a întrebat:
— Bă, Ghiță, dar n-am avut noi aici și un morcov?
— Un morcov îți aduc eu!
— Bă, dar eu cred că am avut și o ceapă…
— O ceapă am avut eu!
Și, din puținul fiecăruia, unul a adus o ceapă, unul un morcov…
Pe principiul ăsta am zis eu că fac proiectul la Gura Humorului: fiecare aduce bucățica lui mică, care să nu-l împovăreze, dar care să-i creeze satisfacția că a făcut ceva.”, a spus Dr. Adriana Mihalaș.
