Dr. Emel Nuraltay (SANADOR) a explicat în detaliu ce înseamnă o sarcină cu risc și care sunt factorii ce pot influența evoluția acesteia. De la vârsta mamei și afecțiunile preexistente, până la complicațiile care pot apărea pe parcursul celor nouă luni, specialistul a subliniat importanța monitorizării atente pentru a asigura atât sănătatea gravidei, cât și a copilului.

„Riscul poate apărea din toate punctele de vedere. Vă dau un exemplu: putem considera o sarcină cu risc, de pildă, o sarcină apărută la o tânără sub 15 ani. Este o situație frecvent întâlnită în țara noastră, unde, din păcate, suntem pe primul loc în Europa la sarcinile în rândul minorilor.

Sarcina la minore este considerată a fi cu risc, deoarece organismul unei minore nu este matur din punct de vedere al funcționalității aparatelor și sistemelor. Astfel, pe parcursul sarcinii pot apărea probleme precum nașterea prematură, travaliul prematur, hipertensiunea indusă de sarcină, diabetul gestațional și multe altele.

Referindu-ne la aceste patologii, iată că diabetul gestațional și hipertensiunea indusă de sarcină sunt două afecțiuni care complică frecvent sarcinile din zilele noastre și pot defini o sarcină cu risc.

Diabetul gestațional este o patologie specifică sarcinii. Vorbim despre o femeie aflată aparent într-o stare bună de sănătate, care, în trimestrul al doilea, în urma testului de toleranță la glucoză, constată apariția diabetului gestațional. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, pe fondul unei rezistențe crescute la insulină, pancreasul matern nu este capabil să secrete suficientă insulină.

Consecințele acestui fapt se vor reflecta, în primul rând, asupra fătului. Un copil care se dezvoltă într-o mamă cu diabet gestațional va avea, la rândul său, metabolismul glucidic afectat. De aceea, este esențial ca, sub supravegherea unui diabetolog, să fie controlate valorile glicemice și, mai ales, dieta gravidei, care joacă un rol esențial în gestionarea diabetului gestațional.

O astfel de monitorizare poate preveni nașterea unui copil macrosom, deoarece un făt provenit dintr-o mamă cu diabet gestațional necontrolat corespunzător are un volum mai mare decât cel normal. Vedem adesea părinți care se bucură că bebelușul lor este bine dezvoltat și mai mare decât media, dar acest lucru nu este întotdeauna benefic. De fapt, poate fi un semnal de alarmă pentru obstetricieni, indicând prezența unui diabet gestațional care trebuie corectat.

Este important de menționat că diabetul gestațional este una dintre cele mai frecvente cauze ale morții subite intrauterine a fătului în intervalul de 37-40 de săptămâni.”, a explicat Dr. Emel Nuraltay (SANADOR).