După un deceniu petrecut în Anglia și alți șase ani în Canada, Andrei și Tabita, părinții a cinci copii, au decis să revină definitiv în România. Pe canalul lor de YouTube, cei doi împărtășesc experiența completă a reintegrării, de la provocările traiului de zi cu zi până la adaptarea copiilor la noul mediu. Decizia lor inspiră tot mai mulți români din diaspora să reflecteze asupra revenirii acasă.
„Când te duci în Anglia, te duci pentru bani. Adică îți plac banii, cum ar veni. De-aia orice român pleacă din România, pentru că vrea să facă un ban, vrea să-și construiască o casă, vrea să-și termine o casă.
Lucrurile care mi-au plăcut în Anglia… Eu am plecat de tânăr, de la 18 ani. Am plecat din România, deci n-am plecat la o vârstă înaintată, pentru că este o diferență atunci când pleci mai în vârstă sau când pleci mai tânăr. Nu prea mi-am dat seama ce înseamnă să pleci din România.
Când m-a luat valul ăsta de a pleca în Anglia, abia după aceea am văzut lucrurile pe care le-am pierdut. Pentru că, odată ce ajungi în Anglia – sau, nu neapărat în Anglia, în orice altă țară din Europa la muncă – îți pierzi anumite lucruri, mai ales fiind tânăr. Mergi la muncă, intri direct în viață și nu mai ai timp să te bucuri de tinerețea pe care o ai, adică de 18, 19, 20, 21 de ani, să te poți bucura cu prietenii, cu tinerii.
Ai intrat în viață direct: plătit chirie, stat cu alții prin casă, căutat un loc de muncă, luptat cu anumiți oameni – dacă vrei să spun așa – cu anumiți români, pe anumite joburi. Pentru că să ai un job în Anglia, când eram eu, de exemplu, în 2008-2009, era o luptă mare. Nu puteai să te duci așa, pur și simplu, să găsești de muncă, era foarte greu.
Țin minte că eu nu vorbeam engleză deloc. Țin minte că, pentru a-mi găsi de muncă, eram cu fratele meu mai mic, care avea 17 ani atunci, când l-a luat fratele meu mai mare cu el. Am intrat direct în pâine, trebuia să plătim chiria. Atât aveam bani, doar pentru chirie, când am venit prima dată.
Știu că erau foarte multe magazine și frizerii de pakistanezi sau sirieni, mai mult pakistanezi. Noi mergeam și încercam să vorbim cu ei, iar văzând că știm să muncim, ei nu voiau să plătească oameni cu bani mulți ca să le facă joburile și ne căutau pe noi. De acolo am început să vorbim cu ei, ne dădeau bani foarte puțini – unii ne mai dădeau țeapă, alții nu. De acolo am început să ne facem bani în Anglia.
Mergând, trecând lunile și anii, am început să lucrăm și pe șantierele din Anglia. Acolo am dat peste români și peste alte nații, foarte mulți. Nu cred că, la ora actuală, în Anglia există un șantier în care să nu găsești o echipă de români.
Țin minte că în Anglia, atunci, în 2008, a venit criza în 2009. Era perioada în care te luptai, mai ales pe șantiere, să găsești de muncă.”, a povestit Andrei.
