Prof. dr. Flavian Georgescu a explicat, în cadrul emisiunii Părinţi prezenţi, cum pot fi convinşi copiii să iubească matematica, o materie considerată de mulţi inaccesibilă.

„Din punctul meu de vedere, un copil, mai ales la o vârstă fragedă, învaţă matematica de dragul profesorului. Dacă profesorul vine cu zâmbetul pe buze, dacă te face să fii în barcă cu el… De multe ori, copiii văd că adultul din faţa lor nu e la curent cu tot ce ştiu ei, şi atunci nu mai au încredere în ei. Noi, ca profesori, trebuie în primul rând să ne conectăm cu elevul. Dacă vrem să fim ascultaţi mai departe de elev, atunci trebuie să ne conectăm cu el, trebuie să devenim prietenul copiilor, dar asta nu înseamnă să îl apropiem atât de mult încât copilul să facă orice. Trebuie să existe o distanţă între elev şi profesor, copilul trebuie să ne respecte, dar să ne şi aprecieze ca oameni. Să fim umani pentru copil. În momentul în care copilul e de partea noastră, el ne va asculta din simplul motiv că îi e drag de noi.

Pentru mine, a performa nu înseamnă ca elevul să câştige nu ştiu ce medalii la olimpiade. Dar mă uit şi văd foarte mulţi copii care nu pot obţine nici măcar nota 5 sau nota 6 la un examen de evaluare naţională. Pentru mine, performanţa înseamnă şi să depăşim acest stadiu. Acolo vorbim despre tabla înmulţirii, nişte operaţii pe care nu îmi vine să cred că un copil în clasa a opta nu e în stare să le facă.

Ar fi frumos ca acel copil să descopere ce este matematica cu adevărat. Pentru că nu înseamnă acele table înşiruite de formule, de teoreme. Nu pot înţelege cum poate crede cineva că unui copil o să îi placă o tablă cu 17 formule pe care trebuie să le înveţe pe de rost. Matematica este un joc al minţii. De ce facem rebusuri în autobuz? Pentru că ne place, pentru că ne stimulează. Ei, asta este şi matematica. Eu îi fac pe elevii mei să mă roage ei să găsească titlul lecţiei, sau să găsească ei motivul pentru care sunt eu în faţa lor şi le predau ceva”, a declarat prof. dr. Flavian Georgescu.