George Simion a anunţat, marţi noaptea, că nu va candida la alegerile prezidenţiale şi că va face „numai ce spune Călin Georgescu” în ceea ce priveşte intrarea unui candidat al suveraniştilor în cursa prezidenţială.

„E trecut de ora 1 noaptea, am avut o şedinţă târzie la sediul AUR. Vreau să mulţumesc fiecăruia dintre voi care nu abandonaţi, care înţelegeţi că trebuie să fim alături de cel mai votat dintre români, alături de Călin Georgescu. Mâine (n.r. miercuri) voi avea o discuţie lămuritoare cu Călin Georgescu, el trebuie să nu renunţe la luptă, chiar dacă este dezamăgit de felul în care autorităţile statului român i-au interzis candidatura. Trebuie să asculte vocea poporului român şi trebuie să conducă această mişcare mai departe. Vă vom ţine la curent. Până atunci, însă, faţă de abuzul inimaginabil al instituţiilor statului, AUR, împreună cu ceilalţi suveranişti din Parlament, vor intra de dimineaţă în grevă parlamentară, nu ne vom prezenta la şedinţele comisiilor, la şedinţele de plen. Luptăm până la capăt. Vă garantez, şi îi vom transmite domnului Călin Georgescu că doar împreună cu el putem merge mai departe. Există variante, există soluţii şi mergem până la capăt”, a declarat George Simion.

Ba mai mult decât atât, George Simion a spus şi că „decizia finală privind susținerea unui candidat pentru funcția de președinte al României va fi luată în urma consultării cu domnul Călin Georgescu. Ne dorim să existe un candidat suveranist autentic, nu un fals suveranist, impus de sistem. Vom acționa pe mai departe în concordanță cu ce va decide și domnul Călin Georgescu, pentru că această luptă nu este despre un om, ci despre viitorul României”.

În urmă cu câteva luni, însă, înainte de alegerile prezidenţiale din 2024, anulate după primul tur, George Simion avea altă părere despre Călin Georgescu.

În podcastul moderat de Gojira, la Happy Fish TV, George Simion denunţa diferenţe de opinii faţă de Călin Georgescu, motiv pentru care drumurile celor doi se despărţiseră.

„E contracandidatul meu, nu îl susţin, şi a făcut nişte propuneri bizare, care ne-au făcut să ne despărţim. A ieşit în nişte emisiuni publice, a făcut nişte afirmaţii. Eu eram plecat, îmi sunau telefoanele întruna, ni se spunea să ne dezicem de Călin Georgescu. Prieteni apropiaţi îmi spuneau, oameni care se voiau consultanţi, consilieri. Eu ţin cont de fiecare om, de fiecare opinie, şi e bine să faci asta. Nu ne-am dezis, dar după o săptămână, probabil a primit telefoane domnul Georgescu şi i s-a spus să facă un pas în spate. Era o interpretare din partea lui a istoriei, cu perioada legionară, cu complicata perioadă interbelică. A spus cine e erou, cine nu e. Nu e ăsta rolul nostru, ca oameni politici. Dânsul ne-a sunat. El trebuia să ocupe un rol central, să îşi asume o candidatură, la alegerile prezidenţiale. Voia dânsul. Dar ne-a sunat că va face un pas în spate, că nu mai vrea să se implice.

A apărut apoi, după doi ani, total ciudat pentru mine. Mi-a spus că s-a decis, el va fi candidatul la alegerile prezidenţiale şi că AUR trebuie să îl susţină ca independent. Am zis bun, dar să vedem cu cine ne luptăm în turul II, ce strategie politică să facem. Şi mi-a spus că nu va fi turul II, că vom câştiga din primul tur. Mi s-a părut bizar şi cam asta a pus cruce”, a declarat atunci George Simion.