Candidatura lui Nicuşor Dan - contestată la CCR

nicusor-dan-lasat-sa-castige-pri

Curtea Constituţională a României a înregistrat, luni, o contestaţie împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru alegerile prezide…

Curtea Constituţională a României a înregistrat, luni, o contestaţie împotriva deciziei Biroului Electoral Central privind înregistrarea candidaturii primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

"Luni, a fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de domnul S.C.A. împotriva Deciziei Biroului Electoral Central 17D/9.03.2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Nicuşor-Daniel Dan şi a semnului electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025", potrivit unui anunţ al CCR.

Cauza se soluţionează pe baza sesizării şi a celorlalte documente depuse la dosar până marţi, ora 14:00, a indicat sursa citată.

Nicuşor Dan şi-a depus vinerea trecută dosarul de candidatură la alegerile prezidenţiale şi lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central.

Va fi o campanie electorală "a voluntarilor", "a oamenilor simpli", a spus candidatul independent. El a subliniat că este hotărât să îşi menţină candidatura la prezidenţiale.

Nicuşor Dan a mulţumit persoanelor care au semnat pentru candidatura sa, voluntarilor care s-au implicat, precum şi celor care au făcut donaţii. De asemenea, a mulţumit formaţiunilor care l-au susţinut: PMP, Forţa Dreptei, Partidul DREPT, REPER şi Partidul Naţional Tărănesc Maniu-Mihalache.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

UE, chemată să joace un rol global

Petre Roman, primul prim-ministru al României post-comuniste, a explicat, la DC News, care este rolul global pe care UE este chemată să îl joace.  „E chemată să joace un rol global, dar...
14 ian 2026, 08:53