Ediția din această săptămână a emisiunii Departe de România este una specială. Avem doi invitați cu povești de viață emoționante. În primul rând, cunoaștem povestea lui Antoni, un român adoptat în SUA în 1991, imediat după căderea comunismului. 33 ani mai târziu el și-a găsit familia din România și a revenit în țară. Însă nu singur. L-a însoțit și frumoasa lui soție, soprana americană Samantha.
Antoni, pe numele său la naștere Vasile, a terminat conservatorul din Boston, acolo unde a cunoscut-o pe Sam. Astăzi, cei doi trăiesc în Sibiu, au planuri mari pe plan muzical și spun că sunt îndrăgostiți de muzica românească.
Vorbim despre principalele motive pentru care au ales să trăiască în România, care sunt principalele diferențe în viața de zi cu zi, despre preconcepțiile americanilor despre europeni, dar și despre muzică românească.

Departe de România, o emisiune cu și despre românii din diaspora

Emisiunea „Departe de România”, moderată de Gabriel Nuță-Stoica, redactor-șef adjunct al site-ului ȘtiriDiaspora, este în primul în rând o emisiune cu și despre românii din afara granițelor țării. În fiecare săptămână descoperim povești interesante ale românilor stabiliți în străinătate, vorbim despre aspecte din viața de zi cu zi, probleme de integrare, provocări, dar și despre bucurii și împliniri. Totodată, vom încerca să aflăm ce mai înseamnă România pentru românii din diaspora: „acasă” sau doar țara de origine.
Pe lângă poveștile românilor stabiliți în afara granițelor, în cadrul emisiunii sunt uneori invitați și oficiali ai statului sau lideri politici care ne oferă informații relevante pentru cei din diaspora.

Emisiunea „Departe de România” se difuzează pe site-ul ȘtiriDiaspora, canalele de Youtube și paginile de Facebook DC News TV, ȘtiriDiaspora și DC News.

Pentru a fi la curent cu cele mai noi și relevante informații, vă puteți abona la notificările site-ului știridiaspora.ro și să ne urmăriți pe canalele de social media. Dacă v-a plăcut emisiunea, nu uitați să apăsați butonul „Like” și să distribuiți mai departe.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi!

Site: https://www.stiridiaspora.ro/
YouTube: https://www.youtube.com/@stiridiaspora9142
Facebook: https://www.facebook.com/stiridiaspora.ro
TikTok: https://www.tiktok.com/@stiridiaspora.ro