Europa nu s-a pregătit deloc pentru al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă. O spune Ben-Oni Ardelean, care avertizează că politicienii europeni, în general, şi cei români în particular, au crezut, greşit, că status-quo-ul în relaţia cu SUA nu se va schimba după ce Donald Trump îi va lua locul lui Joe Biden în Biroul Oval.
„Probabil că mulţi dintre cei care ne privesc au făcut şcoala de şoferi sau cel puţin înţeleg povestea asta. Când accelerezi, maşina merge mai departe, când frânezi se opreşte. Când tragi de volan în stânga, maşina merge în stânga, când tragi la dreapta, merge la dreapta. Adică sunt nişte chestiuni care ţin de înţelegerea lucrurilor, ca să zic aşa. Problema majoră pe care majoritatea o are, la nivel global, nu doar la nivel românesc, este că oamenii nu au această înţelegere. Nu înţeleg că sunt nişte mecanisme care funcţionează cât se poate de predictibil. Ce se întâmplă azi în SUA este extrem de predictibil. Eu de trei ani de zile spuneam că Trump va câştiga. Aveam o singură rezervă, şi anume ca în caz că democraţii s-ar trezi şi l-ar scoate pe Biden din cursă şi ar intra Michelle Obama, meciul ar fi putut fi strâns. Dar şi aşa îi dădeam prima şansă lui Trump. Când a intrat Kamala, nu i-am dat niciun fel de şansă.
Într-un astfel de context, un stat care are mintea la el îşi face nişte pregăteli. Pe noi ne surprinde şi iarna şi vara, şi ploaia şi zăpada. Acum, această chestiune care a luat prin surprindere total Europa şi România, cred că a fost o nepregătire totală faţă de ceva ce era megapredictibil de câţiva ani. Cei care nu s-au trezit de atunci şi au sperat, în necunoştinţă de cauză, că va câştiga zona cealaltă, trebuiau probabil din noiembrie să se trezească, când Trump chiar a câştigat. Am fost în SUA în campanie, în momentul alegerilor. În dimineaţa respectivă, pe la 4 era o ştire că Trump a ieşit să îşi proclame victoria. Pe un alt post de televiziune, era aceeaşi secvenţă de la Mar-A- Lago, pe ideea că a ieşit Trump să vorbească susţinătorilor. Noi am rămas pe secvenţa a doua. Cu grupul de susţinători. Mulţi nu s-au trezit nici după momentul alegerii lui Trump că s-a schimbat ceva major în SUA”, a declarat Ben Oni Ardelean la Ce Se Întâmplă.
20 ianuarie, data schimbării
„Toate comentariile pe care le citeam, mai ales pe zona de politică externă şi securitate, erau pe ideea că vom merge în aceeaşi direcţie, că nu se va schimba nimic. Inclusiv la sistemul de servicii de informaţii. Şi am zis că da, la acel moment da, până pe 20 ianuarie. Le spuneam multora să se pregătească pentru ce se va schimba, ei îmi spuneau că nu se va schimba nimic. Pe 20 ianuarie a venit Trump, a preluat puterea. Eram la inaugurare. Am venit acasă, apoi am plecat înapoi în SUA. Înainte de a pleca înapoi, a venit JD Vance la conferinţa de securitate de la Munchen. Ăla a fost momentul în care toţi europenii s-au băgat sub masă, cel care a organizat conferinţa a început să plângă, şi momentul în care pe cei din România i-a lovit ceva şi nu au înţeles 3 zile ce s-a întâmplat. În momentul respectiv, clar că am fost contactat de foarte mulţi actori decidenţi politici şi am avut discuţii, încercând să le explic mecanismele, să le explic de ce era predictibil”, a mai spus Ardelean.