Florinela Georgescu, directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), a fost prezentă în platoul DCNews unde a explicat care sunt așteptările în această primăvară din punct de vedere al precipitațiilor.
De ploile din această perioadă depind foarte mult nu doar agricultorii români, dar și sistemul energetic din România, pentru care resursele hidro reprezintă un procent important din mixul energetic.
„Din punct de vedere al temperaturilor, episoadele cu vreme mai rece au făcut posibilă depunerea unui strat de zăpadă la munte. Deci suntem mai bine, aș spune, mai apropiați de normă față de iarna trecută.
Să ne amintim că iarna 2023-2024 a fost cea mai caldă din istoria măsurătorilor și sigur că acest lucru și-a spus cuvântul și în privința stratului de zăpadă”, a spus meteorologul.
„De unde ne așteptăm să vină aceste ploi? Dinspre Mediterana, din vest”, întreabă jurnalistul Val Vâlcu.
„Ninsorile s-au dezvoltat undeva la sud de țara noastră. Acolo, pentru mai multe zile, a evoluat ceea ce numim un front staționar. Deci, la marginea unui anticiclon rece venit dinspre partea de nord-est a continentului.
De data aceasta, precipitațiile vin dinspre Europa Centrală, au o oarecare legătură și cu Marea Mediterană, dar mai degrabă sistemele frontale care se vor dezvolta în următoarele zile, nu foarte bine organizate, sunt conectate cu formațiuni ciclonice mai din nordul Europei. De aceea nici nu vorbim despre precipitații importante cantitativ, ci, din contră, în general slabe.
Cantitățile importante de precipitații, de cele mai multe ori, vin dinspre Marea Mediterană. Nu a fost Marea Mediterană în această iarnă foarte activă, cel puțin în partea noastră de interes, adică jumătatea estică a Mediteranei. De aceea, nici nu am avut episoade importante de viscol.
Au fost episoade cu intensificări ale vântului care s-au mai asociat și cu ninsorile. În niciun caz, nu am avut niciun episod de viscol în adevăratul sens al cuvântului, acela care se manifestă în special în partea de est-sud-est-sud a teritoriului, care să fie în conexiune cu activitatea ciclonică din Mediterana sau Marea Neagră” a spus Florinela Georgescu.