Adrian Asoltanie, analist economic, a explicat ce trebuie să se schimbe în viaţa celor care nu reuşesc să strângă suficienţi bani petnru a avea un fond de urgenţă.

„În 10 ani de când fac educaţie financiară, am văzut mii de bugete, la tot felul de niveluri. Trebuie văzut dacă în acel buget nu se ascunde multă risipă, viciu sau alte cheltuieli. La venituri mici, de exemplu, vedem de multe ori cheltuieli pe alcool, tutun, multe alte lucruri. În primul rând, e nevoie să facem curăţenie pe ce avem. Evident, la persoanele cu venituri mici nu e suficient pasul ăsta, şi următorul ar trebui să fie concentrarea pe creşterea veniturilor. Şi asta durează. Ori trebuie să studiezi ceva, ori trebuie să aştepţi o promovare. Necesită timp şi efort, dar trebuie să fie concentrare pe creşterea veniturilor”, a spus acesta.

Joburile pe care nu trebuie să le faci toată viaţa

„Am auzit de multe ori treaba asta, „descurcă-te tu cu 3000 lei pe lună”, venită de la vânzători sau astfel de persoane. Dragilor, vânzător la magazin nu e o meserie pe care să o practici până la bătrâneţe. Joburile în FastFood, în HoReCa, astea nu sunt meserii pe care să le faci 50 de ani. Acolo e o zonă în care intri când eşti tânăr, student, când nu ai experienţă, vrei să ai bani de buzunar. Te bagi într-un job unde nu ai nevoie să ştii multe, înveţi repede, şi vine banul repede. Dar nu rămâi o viaţă întreagă acolo. Scopul ar fi să trecem spre joburi mai bine plătite”, a declarat economistul Adrian Asoltanie la podcastul Banii Vorbesc.