În condițiile în care lumea se află într-o continuă și rapidă schimbare, procesul de educație trebuie să se transforme pentru a pregăti copiii nu doar pentru meseriile deja existente, ci și pentru cele care nu au fost încă inventate.

Petruț Rizea, învățător și psiholog, a fost invitat la cea mai recentă ediție a emisiunii Părinți Prezenți de la DC News și DC News TV.

În dialog cu jurnalista Loredana Iriciuc, acesta a abordat diverse subiecte, inclusiv modul în care ar trebui să arate școala viitorului, în contextul schimbărilor rapide din societatea de astăzi.

Petruț Rizea a creionat imaginea școlii viitorului, care trebuie să îi formeze pe elevi pentru noile meserii care vor apărea în perioada următoare.

Potrivit acestuia, școala trebuie să răspundă nevoilor și intereselor elevilor, să asigure canale de comunicare clare și accesibile între părinți, profesori și conducere, și să promoveze o învățare personalizată. Aceasta ar trebui să creeze oportunități de învățare diversificate, prin implicarea profesioniștilor din diverse domenii de activitate.

De asemenea, școala viitorului trebuie să organizeze conferințe și workshopuri. Prin intermediul acestora, elevii își pot forma o imagine de ansamblu asupra diferitelor cariere de urmat și să își aleagă direcțiile în funcție de interesele lor.

„În primul rând, trebuie să stabilim niște canale de comunicare clare, accesibile. Părinții au nevoie să comunice constant cu școala, cu învățătorii, cu cei din conducere, cu personalul. Acest lucru trebuie să le fie accesibil. Și ca să le fie accesibil trebuie să găsim niște căi de comunicare accesbile pentru nivelul socio-economic, zonă etc. În primul rând asta!

În al doilea rând, cred că adaptarea școlii la stilul de învățare al elevului. Acesta e într-o continuă schimbare. În funcție de interesele lui, de interesele societății. Pentru că, să nu uităm: noi ne orientăm după societate, în cea mai mare parte. Ceea ce nu e întotdeauna cel mai bun lucru, dar ei se orientează, pentru că asta văd, asta își doresc.

Tu, ca școală, ai nevoie să îi poți oferi oportunitățile de învățare către zonele pe care el vrea să le acceseze. Adu polițiști în școală, adu medici, adu actori! Adu muzicieni! Din fiecare domeniu câte ceva. Fă conferințe, workshopuri la care să participe în mod voluntar. Oferă-le oportunitatea, până la urmă, de a accesa aceste lucruri. Ei își vor forma o imagine de ansamblu și vor lua o decizie pe baza acestor informații pe care i le oferi.” – Petruț Rizea.

Citește și: Inteligența Artificială și limitele sale: Caracteristicile umane de neînlocuit

Mai mult decât atât, Petruț Rizea a mai oferit informații prin intermediul unui exemplu personal. Mulți copii și tineri, în genere, își formează o percepție greșită despre anumite profesii din surse nesigure de pe Internet, unde găsesc informații exagerate sau false.

Acesta a dat exemplul psihologiei, existând o percepție eronată potrivit căreia specialiștii din acest domeniu pot citi mințile sau controla gândurile.

„De multe ori, ei se interesează pe Internet, din surse unde găsesc tot felul de prostii. La psihologie, când am vrut să dau eu, am fost consiliat vocațional, dar am căutat și pe Internet de curiozitate. Am găsit acolo… O să poți citi mințile oamenilor, O să le poți citi fețele, O să le poți controla mintea… Niște absurdități…

Ne-am dori noi să facem asta în psihologie, să le controlăm mințile pacienților, să renunțe la ideea de suicid sau să treacă mai ușor peste depresie. Ne-am dori, dar nu se poate, din păcate. Controlul nu este la noi, ci la ei.

Să aducem oportunități de învățare în școli, asta trebuie. Copiii își vor alege mai puțin profesia în funcție de modalitatea în care au fost inspirați de cineva. Mă îndoiesc că, în viitor, cineva o să spună: Eu vreau să devin poet pentru că l-am citit pe Mihai Eminescu…Nu, mai greu!

Să venim cu soluții către nevoile lor, în primul rând. Dintr-un punct anume, să-i lăsăm să-și ia zborul, să fie autonomi, să ia decizii pentru ei. Pentru că, în mare parte, noi le luăm pentru ei. Așa cred eu că ar trebui să existe școala viitorului”, a mai explicat Petruț Rizea.

Te mai poate interesa și: Care este, de fapt, explicația parentingului permisiv utilizat în ziua de azi? Ce nu mai fac părinții în relație cu proprii copii