În cea mai recentă ediție a emisiunii DC Conducem au fost prezentate o serie de exemple negative din trafic. Printre acestea, cazul unui șofer de camion care pune presiuni pe șoferul din față pentru a depăși într-o localitate.
Astfel de comportamente pot duce la incidente grave și cazurile acestor șoferi nedisciplinați ar trebui puși în atenția autorităților, este de părere invitatul permanent al emisiunii difuzate pe DCNewsTV.
„Acest TIR de Bacău nu suportă să meargă cu viteza legală. Probabil că șoferul merge undeva între 50-60, în zona vitezei legale. Vine TIRul din spate, în localitate, după cum văd eu drumul, e un fel de DN2, în sensul că are acel acostament. La un moment dat se și vede că se dă la o parte șoferul. Nu poate șoferul de TIR să stea după unul care merge legal.
Ei, ce facem cu ei? Nu există decât o soluție: școlarizare, conștientizare și, bineînțeles, pe urmă, sancționare. Dar pentru șoferul de TIR din România nu există acel semn car indică o localitate. Mai mult, când cineva este nesimțit și merge cu viteza legală, este deranjant rău de tot. Vedeți, i-a făcut cu flash-uri. Eu pățesc asta, sunt oarecum navetist pe DN2, pățesc asta: vine, îți face cu flash-uri și te și depășește.
Nu vom scăpa de accidente cu camioane. Când vorbim de asigurători, aceștia sunt exasperați de daunalitatea făcută de camionagii. Cel puțin, când vin daunele de afară, îi disperă. În același timp, vin sindicatele, vine domnul Ștefănescu de la COTAR și strigă la asiguratori, strigă la ASF și strigă la guvern: Nu se poate, domnule, ne omoară asiguratorii! Noi plătim mai mult ca cei de afară” Păi da, dar și distrugem mai mult ca afară și facem daune mai mari. Și acest comportament este evident.
Un astfel de șofer trebuie înregistrat, numărul se vede clar pe filmare, să fie anunțat la poliție că a depășit viteza, la asigurare… Toată povestea asta duce în costurile sociale pe care le suportăm toți. Pe de o parte de la stat, pe de altă parte în primele mari de asigurări.
Dar până la partea financiară, suntem în pericolul în care ne aduc astfel de indivizi care își permit să facă astfel de încălcări grosolane, nesimțite. E drept că, dacă e să-i sancționezi legal, nu poți să-i iei permisul, că nu a trecut cu mai mult de 50 de km/h. Adică nu are 100, că nu merge TIRul, merge cu 90. Deci lui nu poate să-i ia carnetul niciodată… Nu mai spun de reguli de bun simț, nu mai spun de reguli de defensivă, că alea nici nu există” conchide Titi Aur.