Invitat la interviurile DCNews, sociologul Bogdan Bucur, autorul ”Sociologia proastei guvernări în România interbelică”, a trecut în revistă câteva detalii interesante în ceea ce privește modul de administrare a teritoriilor în perioada Marii Uniri.
Jurnalistul Val Vâlcu face, de asemenea, în formularea întrebării sale, o afirmație care pune sub semnul întrebării administrarea țării din zilele noastre, la mai mult de o sută de ani de atunci.
„Azi nu poate comunica primăria cu ANAF, în Epoca IT-ului și a computerelor, atunci cu hârtie, administrația s-a integrat și au pornit circuitele economice. Când s-a rupt filmul?”, întreabă gazda emisiunii.
„Aveți dreptate, România Mare a făcut niște eforturi reușite, nu e simplu deloc să integrezi niște provincii, altă monedă. Totul era diferit, evident, să fim cinstiți, absolut tot și din punct de vedere comportamental, atitudinal, raportarea la politică.
Am explicat asta și în sociologia proastei guvernări în România interbelică. Bucovinenii, de pildă, aveau o percepție foarte relaxată și mai degrabă federativă asupra ideii de construcție națională, la fel în Basarabia. În Marile imperii, decentralizarea și autonomiile locale sunt foarte puternice.
Se rezolva pe plan local. Adică guvernăminele și autoritățile locale într-un imperiu chiar aveau multă forță”, explică sociologul.
Bogdan Bucur a mai explicat și cum a fost resimțit șocul la nivel administrativ de către regiunile care au compus ulterior România Mare. Deși am reușit să facem toate aceste lucruri într-un timp foarte scurt, noile teritorii au fost luate pe sus de metoda românească de administrare, caracterizată de corupție.
„Noi am mers pe modelul francez care este mai apropiat cumva de necesitățile unei țări cu întindere medie și populație pe măsură. Și atunci a fost o anumită contradicție, dar la nivelul elitelor, mai degrabă, iar nu la nivelul societății, care nu își punea atât de mult problema cum urmează să fie conduse politic regiunile integrate.
Au fost elite extrem de nemulțumite în toate provinciile care s-au alipit la România Mare, pentru că ei proveneau din niște imperii unde, așa cum v-am spus, exista o oarecare descentralizare.
Mai ales în Bucovina, dar și parțial în provinciile din vestul României, mai puțin în Basarabia, elitele românești aveau o oarecare importanță la nivel local și regional, lucru care avea să dispară foarte repede. De pildă, transilvănenii au fost extrem de nemulțumiți pentru faptul că bucureștenii au preluat de îndată conducerea Transilvaniei și ei se așteptau să aibă un rol de spus și o anumită importanță în ceea ce privește guvernarea provinciilor din vestul României, în mod natural.
Dar noi am mers pe formula aceasta. Acuma nu are rost să discutăm dacă a fost bine sau nu. Este formula aleasă de către elita diriguitoare la vremea respectivă, în special elita politică liberală condusă de un om politic cu o mână de fier: Ionel Brătianu, și care avea toată susținerea regelui. Acest punct de vedere a fost impus.
Dar problema este că guvernarea românească avea niște lipsuri, pe care le explic în Sociologia proastei guvernări în România interbelică. Niște lipsuri cu care noi eram obișnuiți aici. Cum se face politica, mai cu un abuz, mai cu o ciordeală, era la ordinea zilei. Abuzurile de natură politică și legislativă erau destul de frecvente.
Parlamentul putea fi dizolvat oricând, alegerile se făceau adesea într-o manieră abuzivă. Ieșea întotdeauna cine trebuia.
În momentul în care noi am externalizat acest sistem politic și în provinciile alipite, oamenii aceștia au fost șocați, pentru că asemenea practici nu existau în amploarea lor în imperiile din care am dezlipit Basarabia, Bucovina, Transilvania” conchide sociologul.
