Dr. Veterinar Oana Vasiliu a fost invitată la DC Anima pentru a discuta despre șerpii din București, explicând motivele apariției acestora în oraș, comportamentul lor și cum ar trebui să reacționăm dacă îi întâlnim. De asemenea, a vorbit despre legislația care protejează aceste reptile și sancțiunile pentru cei care le fac rău.
„Cumva, șerpii din București, de cele mai multe ori, devin vizibili după ce au consumat o pradă și încearcă să se încălzească la soare. Atunci îi putem vedea pe cimentul de lângă lacurile din București sau pe câte un trunchi de copac aflat lângă apă, deoarece acolo este mai cald, iar ei își ridică temperatura corporală pentru a digera ce au mâncat.
De cele mai multe ori, dacă sunt deranjați sau speriați din orice motiv, șerpii vor fugi foarte repede. Cel mai adesea, se vor îndrepta spre apă, deoarece acolo se simt mai în siguranță. Nu atacă, nu fug după oameni, astfel de lucruri nu se întâmplă, nici măcar cu speciile mai agresive, care ar putea mușca doar dacă încerci să le prinzi. În realitate, vor doar să fugă și să fie lăsate în pace. Chiar și șerpii exotici, de multe ori, au același comportament de evitare.
Șerpii de casă și cei de apă au un mecanism de apărare care constă în eliminarea unei substanțe cu un miros foarte urât. Acest lucru se poate întâmpla dacă încercăm să punem mâna pe ei, însă, chiar dacă este neplăcut, nu este periculos.
Această specie de piton este unul dintre cei mai comuni șerpi de companie, datorită docilității sale. Deși poate părea înfricoșător, acest lucru se datorează faptului că a fost folosit în numeroase filme și reclame. Însă, în realitate, este o specie liniștită, ceea ce îl face ușor de manevrat. Nu se folosesc șerpi agitați în astfel de producții.
Astfel de animale se pot cumpăra și aduce legal, însă sfătuim întotdeauna oamenii să se informeze foarte bine înainte de a achiziționa un șarpe. Nu toți crescătorii respectă norme etice privind înmulțirea acestora. În acest caz particular, persoana care a avut pitonul probabil l-a cumpărat dintr-o sursă necunoscută, deoarece nu avea acte de proveniență.
Șarpele a fost salvat de o fundație, împreună cu alți șerpi, dintr-un apartament din Drobeta-Turnu Severin, unde o persoană a decedat. Aceasta capturase vipere din natură și le ținea în balcon, alături de alte specii de șerpi neveninoși, încercând să le înmulțească. Din păcate, acolo s-au întâmplat lucruri ilegale, iar povestea s-a încheiat tragic.
Noi am preluat animalele pentru a le evalua și, după o perioadă de monitorizare, le vom reintroduce în natură.”, a spus Dr. Veterinar Oana Vasiliu, la DC Anima.