Joi, 13 februarie 2025, ora 09.30, va avea loc Conferința „Quo Vadis 2025!” – Ediția a VII-a, Tendințe viitoare: Inteligența Artificială în Asigurări.
Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group vor organiza în data de 13 FEBRUARIE 2025, la Hotel Radisson Blu, București, începând cu ora 09:30, Conferința „Quo Vadis 2025!” – Ediția a VII-a, Tendințe viitoare: Inteligența Artificială în Asigurări.

Evenimentul va fi transmis LIVE pe platformele: DCNewsTV, DCNews, DCBusiness, pe paginile de Facebook și canalele YouTube ale acestora, dar și pe pagina oficială defacebook a ISF începând cu ora 09:30.

Industria asigurărilor este într-o continuă transformare, iar adoptarea tehnologiilor avansate și preocuparea pentru sustenabilitate devin factori cheie pentru succes. Inteligența Artificială (IA) oferă oportunități fără precedent pentru automatizarea proceselor, îmbunătățirea experienței clienților și crearea de produse personalizate. În același timp, conștientizarea impactului asupra mediului și necesitatea unei abordări responsabile impun integrarea practicilor sustenabile în toate aspectele activității asiguratorilor.

Această ediție a conferinței „Quo Vadis” își propune să aducă laolaltă experți, lideri din industrie, factori de decizie și academicieni pentru a dezbate tendințele viitoare și provocările legate de implementarea IA și a practicilor sustenabile în sectorul asigurărilor.

SUBIECTE DE DEZBATERE:

Impactul Inteligenței Artificiale în Asigurări: Cum transformă IA procesele de subscriere, evaluare a riscurilor, managementul daunelor și interacțiunea cu clienții;

Aplicații Practice ale IA în Asigurări: Exemple concrete de utilizare a IA pentru personalizarea ofertelor, detectarea fraudelor și optimizarea operațiunilor;

Sustenabilitatea în Asigurări: Integrarea criteriilor ESG (mediu, social, guvernanță) în strategia de business și produsele oferite;

Inovații Tehnologice pentru Sustenabilitate: Soluții digitale care contribuie la reducerea consumului de resurse și la un impact pozitiv asupra mediului;

Provocările Etice ale IA: Aspecte legate de confidențialitatea datelor, echitate și transparență în utilizarea algoritmilor;

Reglementarea IA și Sustenabilității: Cum ar trebui să se adapteze cadrul legislativ pentru a susține inovația și practicile responsabile;

Viitorul Asigurărilor: Cum vor arăta produsele și serviciile de asigurări în contextul transformărilor tehnologice și de mediu;

Parteneriate pentru Inovație: Importanța colaborării dintre asiguratori, companii tech, startup-uri și instituții de cercetare;

Robo-consultanță și viitorul interacțiunii cu clienții în industria asigurărilor.

Agenda

09.00-09:30 Welcome coffee

09:30-12:00 Conferința „Quo Vadis 2025!” – Ediția a VII-a, Tendințe viitoare: Inteligența Artificială în Asigurări.

Moderator: Val VÎLCU – DC Media Group

DESCHIDERE CONFERINȚĂ: Valentin IONESCU, Președinte Consiliu Director ISF

Bogdan IVAN, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului

Sorin MITITELU, Vicepreședinte al sectorului de Asigurări-Reasigurări ASF

George- Mădălin BORȘ, Secretar Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, Camera Deputaților

Daniel- Cătălin ZAMFIR, Membru Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, Senatul României

Alexandru CIUNCAN, Președinte și Director general UNSAR

Prof.univ.dr. Dorel PARASCHIV, Prorector ASE București

Cătălin VASILE, Chief Sales Officer NN

Paul ZARZĂRĂ, Vicepreședinte al Directoratului ASIROM VIG

Sorin BALTASIU, CEO Transilvania Broker, Vicepreședinte PRBAR

Dorel DUȚĂ, Președinte UNSICAR

Cătălin CÂMPEANU, Secretar General ISF