Starul portughez Cristiano Ronaldo a ajuns la un acord cu Al-Nassr în privinţa prelungirii contractului său cu un sezon, până în iunie 2026, au declarat pentru AFP surse apropiate de clubul din Arabia Saudită, citate de Agerpres.

Cele două părţi s-au înţeles în privinţa noului contract, „care nu a fost încă semnat”, a adăugat sursa respectivă, precizând că „un anunţ va fi făcut în următoarele zile”.

Cristiano Ronaldo, care a împlinit săptămâna trecută 40 de ani, a sosit la Al-Nassr la sfârşitul lunii decembrie 2022, după încheierea Cupei Mondiale din Qatar, devenind primul nume mare din fotbalul mondial care a acceptat să joace în campionatul saudit, aflat în plină dezvoltare.

Atacantul lusitan a fost imitat ulterior de alţi jucători importanţi, precum francezul Karim Benzema sau brazilianul Neymar Junior (ultimul revenind între timp în ţara sa natală).

Ronaldo a disputat până în prezent 90 de meciuri sub culorile lui Al-Nassr şi a înscris 82 de goluri, oferind totodată 19 pase decisive.

Conform clasamentului stabilit de revista americană Forbes, el a fost în 2023 sportivul cel mai bine plătit din lume, cu venituri de 136 de milioane de dolari, din care 46 de milioane salariul său.

Anul trecut, cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a dezvăluit că doreşte să-şi încheie cariera la Al-Nassr. „O echipă care mă face fericit şi la care mă simt bine”, a adăugat atacantul lusitan, care a mai jucat în cursul carierei sale la Manchester United, Real Madrid şi Juventus Torino.