Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis la finalul meciului pierdut la Transylvania Open, însă sportiva vrea să rămână în continuare în formă.
Astfel, Halep a anunţat că intenţionează să se apuce de golf, un sport mai puţin popular în România.
„Eu sunt o persoană emotivă, am emoții și când merg la o petrecere. Chiar am mai vorbit și cu fetele, și se pare că toată lumea se confruntă cu frica asta de ce-o să se întâmple. Nu mi-e teamă, adică am senzația că o să mă descurc. Am o familie deosebită, am mai investit în niște lucruri în România, sunt o persoană deschisă, dar nu simt nevoia să am ceva acum de făcut. Nu mai vreau responsabilitate, nu mai vreau planuri, nu mai vreau program strict. Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc. Să mă duc la sală zilnic, să am grijă de corpul meu. Știu că toată lumea s-a îngrășat când s-a lăsat de sport (râde). Am niște obiective care țin de persoana mea. Dar nu aș vrea să am planuri mari o perioadă.
Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri”, a declarat Simona Halep pentru cei de la treizecizero.ro.
Când a realizat Simona Halep că e timpul să se retragă
Momentul în care Simona Halep a înţeles că e timpul să pună punct carierei a fost când a aflat că trebuie să se opereze la genunchi.
„Când am înțeles că accidentarea la genunchi este gravă și că trebuie să fac implant de cartilaj. Și mi-au spus că recuperarea durează un an, un an și jumătate, și nu-mi garantează că o să pot să performez ca înainte. Obiectivul meu în carieră a fost să nu ajung la operație. Să joc cât se poate de mult, dar să nu ajung la operație, pentru că odată ce te-ai operat nu mai e nimic la fel. Și uite că am reușit să evit, și nu era cazul să mai trag de mine, să rup ceva, ca să… ce, la urma urmelor? Poate că peste un an o să-mi fie dor și o să revin, pentru că vezi câți sportivi revin acum. Dar e bine și pentru mine să o spun, ca să mă eliberez și să privesc altfel viața”, a mai spus sportiva, conform sursei citate.