Industria zonei euro arată semne de stabilizare la începutul anului, firmele depăşind dificultăţile legate de majorarea costurilor, dar ameninţarea taxelor vamale americane afectează perspectivele, arată rezultatele unui sondaj S&P Global publicat luni, transmit Bloomberg şi Reuters.

Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind zona euro, calculat de S&P Global, a ajuns în ianuarie la 46,6 puncte (cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni), de la 45,1 puncte luna precedentă, dar încă sub pragul de 50 de puncte, care separă o creştere de o contracţie a economiei. Indicatorii se aşteptau în ianuarie la un nivel de 46,1 puncte, scrie Agerpres.

Indicatorul privind producţia industrială, un indicator al situaţiei economice, a urcat în ianuarie la 47,1 puncte, de la 44,3 puncte luna precedentă.

„Cu siguranţă este prea devreme să vorbim de redresarea industriei, dar vedem o stabilizare şi o îmbunătăţire a perspectivelor, după două luni de declin”, a apreciat Cyrus de la Rubia, economist şef la Hamburg Commercial Bank.

Sâmbătă, preşedintele Donald Trump şi-a dus la îndeplinire ameninţarea cu război comercial şi a impus taxe vamale de 25% pentru produsele din Canada şi Mexic şi încă 10% în plus faţă de taxele existente la produsele chinezeşti.

Indicele privind comenzile noi a urcat în ianuarie la 45,4 puncte, de la 43 puncte luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni.

Deşi firmele continuă să reducă numărul de angajaţi, optimismul privind evoluţiile din 2025 a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape trei ani.

„Încrederea în viitor a revenit, poate există speranţe că s-a încheiat perioada de letargie”, a adăugat Cyrus de la Rubia.

Analiştii se aşteaptă ca economia zonei euro să profite de pe urma reducerii dobânzilor.

BCE estimează că economia zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 0,7% în 2024, 1,1% în 2025, 1,4% în 2026 şi 1,3% în 2027. Pentru anul acesta este previzionată o inflaţie de 2,1%, aproape de ţinta de 2%. Pentru 2026, BCE continuă să se aştepte la o inflaţie de 1,9%.