Deputatul de diaspora, Iulian Lorincz, a luat parte la emisiunea „România are nevoie de tine, implică-te”, transmisă pe DCNewsTV, unde, printre diferitele subiecte abordate, a dat câteva informații privind situația emigranților români din Spania, cea mai mare parte dintre ei ajunși acolo în primii ani de după 2000.
Administrațiile locale din țara iberică țin foarte bine evidența emigranților printr-un cod numeric personal (N.I.E) al acestora. Astfel, autoritățile spaniole pot știi câți au mai rămas aici sau câți au plecat înapoi sau mai degrabă în alte părți ale lumii.
„Eu am locuit 17 ani în Spania. Țin minte că în anul nu știu, 2006 – 2007 ajungeau autocare pline de români care efectiv aproape că mergeau direct la muncă, pentru că exista foarte, foarte mult de muncă. Era un boom imobiliar, toată lumea construia atunci. A venit criza și e foarte interesant pentru că statul spaniol are două tipuri de monitorizare a cetățenilor străini.
Se numește NIE, un fel de card verde pe care ți-l dau pentru că ai reședință acolo, ești legal, locuiești legal în Spania și există o actualizare a tuturor primăriilor, a bazei de date, să spunem așa, de cetățeni străini.
Vedem că sunt peste 1 milion de români care au acel carnețel, acel card verde. Dar eu, evident, că nu mai locuiesc acolo, nu mai am reședință acolo, că de patru ani sunt în București, iar eu figurez în cealaltă bază de date, unde nu mai sunt 1 milion și ceva, sunt vreo 625.000, după cum am văzut în ultimele luni. Acea bază de date este actualizată pentru că primăriile chiar își fac treaba acolo”.
Deputatul este de părere că cei peste 300.000 de români au ales calea altor țări din Uniunea Europeană.
„Ceea ce s-a întâmplat este că există a doua migrare a românului. S-au dus românii, ba în Franța, ba în Germania, ba în Marea Britanie. Au zis că nu mai merge treaba în Spania, hai să vedem dacă în Marea Britanie e mai ok, sunt mai joburi ok și așa mai departe”, a declarat Iulian Lorincz.