Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI) şi nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, iniţiativă privită cu circumspecţie de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP.

David Game College, o unitate de învăţământ privată situată în centrul Londrei, a lansat acest proiect-pilot în urmă cu circa şase luni pentru tinerii care se pregătesc pentru examenele GCSE. Este prima clasă de acest fel din Regatul Unit.

”Învăţământul va fi transformat de AI. Nu mai e nicio îndoială”, a declarat directorul adjunct al şcolii, John Dalton.

El a dorit să preia conducerea în acest domeniu.

Platforma ”controlează” felul în care elevii îşi însuşesc cursurile şi furnizează instituţiei ”informaţii despre obiceiurile lor de învăţare”, a explicat el.

Şapte elevi fac parte deocamdată din acest proiect-pilot. Într-o mică sală de clasă, aceştia au la dispoziţie calculatoare de pe care pot accesa programul.

În locul profesorilor, elevii sunt asitaţi de ”antrenori pedagogici”, care sunt calificaţi ca profesori, dar nu cunosc conţinutul diferitelor materii. Rolul lor este mai degrabă de a-i ghida pe elevi în utilizarea sistemelor de inteligenţă artificială.

Ei îi susţin, de asemenea, în obţinerea de competenţe non-tehnice, cum ar fi aptitudini pentru a lua parte la dezbateri.

”Lider mondial”

Potrivit lui John Dalton, la rândul său profesor de biologie, AI poate evalua cunoştinţele unui elev ”cu o precizie superioară faţă de un profesor mediu” şi permite o predare mai personalizată. Poate contribui, de asemenea, la reperarea unor lacune în cunoştinţele elevilor.

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a promis la jumătatea lunii ianuarie că va face din regatul Unit ”liderul mondial” în domeniul inteligenţei artificiale. El a anunţat un plan de acţiune care ar urma să atragă companii, investitori şi să dinamizeze o economie aflată în dificultate.

Guvernul de la Londra spune că AI i-ar putea ajuta pe profesori să-şi organizeze lecţiile şi să corecteze lucrări de control. A dezvoltat propriul instrument, un asistent pentru lecţii denumit ”Aila”, adaptat la programa şcolară britanică.

Pentru Rose Luckin, o profesoară de la universitatea londoneză UCL care studiază utilizarea AI în educaţie, proiectul-pilot de la David Game College este un ”caz unic”.

Ea îşi pune întrebări asupra capacităţii AI de a preda ”în ansamblu matematica, engleza, biologia, chimia şi fizica”.

Cercetătoarea se întreabă de asemenea dacă ”educaţia socială” pe care o aduce de obicei o sală de clasă se poate realiza ”suficient” prin intermediul acestui program, chiar dacă responsabilii proiectului-pilot afirmă că elevii dispun de mai mult timp pentru a interacţiona cu colegii lor.

”Nu vreau să fiu foarte negativă, căci dacă nu încercăm aceste instrumente, nu vom vedea cum funcţionează”, a spus ea.

Ea a mai precizat şi că AI va ”transforma” rolul profesorilor. Dar este încă ”imposibil” de ştiut în ce sens se va întâmpla acest lucru.

Profesoara speră că David Game College va evalua dacă AI ”are un impact pozitiv sau negativ”.

”Mai eficace”

Massa Aldalate, o elevă în vârstă de 15 ani, spune că a fost vrăjită de acest program.

”La început, aveam dubii”, a explicat ea, aşezată pe un scaun rotativ în sala de clasă. ‘‘Dar este mult mai eficace dacă vreţi cu adevărat să vă atingeţi obiectivele”, a continuat adolescenta.

Sala de clasă tradiţională nu-i lipseşte ”cu adevărat”.

În ceea ce priveşte cursurile de engleză, una dintre materiile ei preferate, eleva se gândea că trebuia să aibă un profesor în faţa ei”. Dar ”a funcţionat”, a spus ea. ”Voi răspundeţi la întrebări şi totul are logică”, a explicat ea.

Unul dintre principalele sindicate din învăţământ în Marea Britanie, National Education Union, a apreciat faptul că guvernul pune accentul pe formarea profesorilor cu ajutorul instrumentelor digitale.

Secretarul general al sindicatului, Daniel Kebede, a subliniat însă că această ambiţie ar trebui să se traducă prin ”importante investiţii” pentru dotarea acestor unităţi cu tehnologia necesară.

Rose Luckin a subliniat că programul de la David Game College este ”elitist”, întrucât costurile anuale sunt de 27.000 de lire sterline (32.120 euro), cu peste 10.000 de lire sterline în plus faţă de taxele medii de şcolarizare din şcolile private britanice.

Accesul inegal la tehnologie este, de altfel, una din ”provocările” AI, a mai spus ea, conform Agerpres.