Daniela Simulescu a vorbit recent despre prima Lună Nouă din anul 2025, care va avea loc pe data de 29 ianuarie în semnul Vărsătorului. Potrivit acesteia, fenomenul este un moment cheie pentru introspecție, inovație și stabilirea unor noi obiective.

„Este, dacă vreți, genul acela de Lună Nouă care ne duce departe, care ne poartă către viitor și către univers. Și cumva, Luna Nouă din 2025, Luna Nouă din Vărsător, se întâmplă în acea zi și cu alte aspecte, despre care vom discuta imediat. Dar mai întâi să ne reamintim puțin ce este o Lună Nouă. Este începutul unui nou ciclu lunar. Este momentul în care Soarele și Luna se întâlnesc în fiecare lună în câte un semn. Știm că Soarele reprezintă energia conștientă, Luna reprezintă energia inconștientă. Și acestea se întâlnesc și, iată, dau drumul la o nouă viață, la un nou ciclu lunar, să spunem așa. De obicei, în popor sau pentru mulți dintre noi, o Lună Nouă este momentul potrivit pentru intenții, manifestare, ritualuri, dorințe sau, cum se spune, să o iei de la capăt. Să o iei de la capăt din nou. Ni se permite acest lucru. Viața ne lasă să încercăm de mai multe ori. ”, spune Daniela Simulescu.

Arhetipul Vărsătorului

Daniela a explicat că Luna Nouă în Vărsător va influența puternic semnele fixe. Aceste zodii vor simți impulsul de a face schimbări importante în viața lor.

„Atunci când vorbim de arhetipul Vărsătorului, ne referim, bineînțeles, la mai multe aspecte. Țineți cont că Vărsătorul este guvernat atât de Saturn cât și de Uranus. Este un semn fix, este un semn care nu face schimbări ușor și este un semn care caută tot timpul ce e mai departe, cel care este cu un pas înainte întotdeauna, cel care vrea să privească dincolo de ce vedem noi, de tot ce este tangibil, de tot ce este, cum să vă spun, sigur în ochii noștri. 

Arhetipul Vărsătorului este cel dintre Capricorn și cel dintre Pești. Arhetipul Capricornului este cel din mijlocul iernii, când e foarte frig, iar arhetipul Peștelui este cel care topește zăpada să vină primăvara. ”, spune Daniela.

Luna în Vărsător, o combinație astrologică rațională

„Am putea spune că această lună nouă în Vărsător ne ajută să privim cu optimism ceea ce va urma, o să zicem, viitorul apropiat. Vărsătorul are ca arhetip și aceste valenți: optimism, toleranță, dorință de progres, dorință de inovație și umanitate și oarecare detașare. 

Luna, când este prezentă în semnul Vărsătorului, nu se exprimă în mod firesc, normal. Este, să zicem așa, o combinație astrologică mai rece, mai detașată, mai rațională. Pentru că arhetipul Vărsătorului este unul foarte rațional și dornic de adevăr, dornic de drepturi egale, dornic ca lucrurile să meargă bine. Adică disprețuiește tot ce este conflict, tot ce este nedrept, tot ce este injust și mai disprețuiește ceva. Disprețuiește pe cei care urmează turma, pe cei care fac aceleași, aceleași lucruri pe care le fac cei din jurul lor.

Deci, pe 29 ianuarie, cel puțin din punctul de vedere al teoriei astrologice, ni se pregătește un eveniment care deschide poarta către o nouă lume. ”, spune Daniela.

Aspecte astrologice importante pe 29 ianuarie

Un alt eveniment astrologic semnificativ care va avea loc în această zi este schimbarea axei nodurilor lunare. Axa va trece de la Balanță-Berbec la Fecioară-Pești, un aspect care marchează o schimbare profundă în lecțiile karmice la nivel global.

„Pe data de 29 ianuarie mai avem niște aspecte importante. În primul rând, axa nodurilor lunare se va schimba. Vorbim aici de mișcarea medie a nodurilor lunare. Adică axa nodurilor lunare va trece pe Fecioară-pești. A fost în balanță berberii din iulie 2023 și acum se duce, iată, către această axă. 

Tot pe 29 ianuarie, dragii mei, avem de a face cu o conjuncție între Mercur și Pluto, tot în semnul Vărsătorului. Mercur are legătură cu ce gândim, cu ce comunicăm, cu ce decidem. Iar Pluto are legătură cu transformarea radicală, cu profunzimea. De aceea vă recomand să aveți foarte mare grijă. În această zi din ianuarie, cu ocazia acestei luni, este unul dintre acele momente în care trebuie să ai foarte mare grijă ce spui și ce gândești. Pentru că se întorc împotriva noastră la un moment dat. ”, spune ea.

Ce trebuie să facem în această perioadă

Daniela recomandă ca, în această perioadă, oamenii să fie mai atenți la gândurile și dorințele lor.

„Știți cum noi oamenii ne uităm către viitor, ne dorim, suntem optimiști și ne gândim așa cum se arate partenerul ideal, cum se arate locul de muncă ideal, cum se arate locuința ideală, că avem aceste tendințe. Și ne imaginăm noi așa.

Ei bine o conjuncție Mercur-Pluto Vine și zice materializezi ce-ți dorești. Dar trebuie să fii pregătit că ceea ce vei primi nu e perfect. Pentru că nici ceea ce ți-ai dorit tu nu a fost perfect. Adică n-ai pus toate caracteristicile acolo atunci în momentul în care te-ai gândit la situația respectivă. 

Așa că, în primul și în primul rând, să ne raportăm la chestiunile practice pentru noi muritorii de rând. Vorbele ar putea să fie foarte întortocheate în această zi, să facă oamenii să le pună la suflet serios. Și are tendința asta Pluto de a te băga în lupte de putere, în a căuta extremismul, în a căuta lucrurile acestea albe sau negre. Cumva există, iată, în ultimul timp, un stres suplimentar, cel puțin pentru noi, la noi în țară.”, spune Daniela.

Luna Nouă ne ajută să luăm decizii

„Noi încercăm să căutăm cauze, încercăm să căutăm vinovați, încercăm să ne dăm seama ce s-a întâmplat. Dar înainte de a ne raporta, vă invit mai degrabă să stați, să vă gândiți unde vreți să fie viața voastră în perioada următoare și mai ales la oamenii pe care vii doriți în jur. Pentru că, de obicei, arhetipul Vărsătorului are și o resursă și o vulnerabilitate. Resursa este că vrea, să zicem așa, liniște, pace, vrea toleranță pentru toată lumea. Însă partea de vulnerabilitate este că e foarte extremist. Câteodată că este foarte implacabil și că nu-i lasă pe oameni să se manifeste. 

E un paradox. Ai putea spune că în momentul în care te gândești la Vărsător, te gândești la cel mai prietenos și cel mai independent, neconvențional, nonconformist. Deci, dragii mei, dacă, să zicem, la început de anul 2025 nu ați apucat să vă puneți niște rezoluții, să vă gândiți la ce vă doriți de la viață, vine iată Luna Nouă din Vărsător să vă ajute în acest sens. ”, detaliază ea.

Impactul asupra zodiilor

Daniela susține că acest fenomen va influența puternic semnele fixe: Taur, Leu, Vărsător și Scorpion. Aceste zodii vor simți impulsul de a face schimbări importante în viața lor.

„Din punctul de vedere al teoriei astrologice, cei mai influențați, cei mai afectați vor fi cei din semne fixe. Când vorbim de Taur, Leu, Vărsător și Scorpion, s-ar putea ca aceștia să resimtă nevoia să o ia de la capăt, să încerce și altceva, să îndrăznească. Pentru că, deși sunt însemne fixe, schimbă doar când apare o criză. Dar poate de data aceasta se gândesc de mai multe ori și nu mai așteaptă să apară o criză și decid ei să facă următorul pas în viețile lor. Deci, vă recomand să căutați progresul, să căutați inovația și să nu vă lăsați, iată, întorși în trecut. Trecutul numai așa are rolul în aceste zile, deși noi ne chinuim cu tot dinadinsul să-l aducem înapoi.”, încheie Daniela Simulescu.