Afaceriștii români se confruntă astăzi cu un sistem fiscal deficitar, unul în proces de digitalizare dar care, cel puțin deocamdată, le aduce probleme noi, în loc să le soluționeze pe cele existente. Acum, cu un nou rând de taxe impuse la începutul anului, perspectivele se anunță nu tocmai îmbucurătoare pentru antreprenorii români.

Într-o intervenție la emisiunea „Totul despre bani” de pe DCNewsTV, analistul economic Adrian Negrescu a explicat la ce ar trebui să se aștepte antreprenorii și dacă există vreo oportunitate pentru ei în acest an tumultos.

„Anul 2025 va fi un an de stagnare, un an în care economia va funcționa cu frâna de mână trasă. Zilele trecute dădeam publicității un barometru realizat în rândul a peste 1000 de investitori, unde opinia generală era că investițiile vor fi oprite în acest an, vor sta pe hold, așteptând să vadă ce decizii de ordin fiscal vor lua autoritățile.

Ce am văzut până acum prin Ordonanța trenuleț este doar o primă fază a restructurării aparatului fiscal. Așa acum, de altfel, inclusiv ministrul Finanțelor ne-a anunțat acum două zile faptul că, după adoptarea legii bugetului, vor începe o reformă fiscală. Dumnezeule, ce înseamnă reforma fiscală în România? Pentru că până acum n-am văzut decât creșteri de taxe. Să sperăm că vom vedea și alte lucruri dincolo de noi creșteri de taxe, cum de altfel ne așteptăm să apară în perioada următoare”, spune Negrescu.

Unii găsesc mereu o cale

Totuși, chiar și în aceste circumstanțe, unii dintre cei mai atenți pot găsi oportunități pentru a câștiga profit, a mai spus analistul economic.

„Consumul a scăzut foarte mult și probabil va continua să scadă. Gândiți-vă că acest consum reprezintă aproape 70% din produsul intern brut. Și din această perspectivă, inflația și accentuarea blocajului financiar vor crea în continuare din ce în ce mai multe probleme. Deci va fi un an de sacrificiu, un an de supraviețuire pentru mediul de afaceri românesc, dar și un an cu oportunități, pentru că acolo unde sunt ape tulburi, rechinii întotdeauna găsesc o cale să câștige.

Adică, cei care vor avea acces la finanțare, care vor reuși să-și adapteze businessurile vremurilor pe care le parcurgem, vor reuși să capteze, de exemplu, cote de piață nesperate. E vremea celor care au curaj să facă business și care au curaj să investească, mai ales într-un an în care probabil multe dintre companii vor da faliment sau se vor afla în situații de risc. Deci, e o criză, dar și o oportunitate în același timp, anul 2025” a conchis Adrian Negrescu.

Emisiunea completă: România, cu… „trenuleţul” în 2025. Adrian Negrescu, analiză la DC News TV