Dr. Mihai Craiu, medic primar pediatru, a vorbit despre HMPV, virusul care a provocat o adevărată isterie în ultimele săptămâni, în cadrul emisiunii Părinţi Prezenţi.
Potrivit specialistului, HMPV nu este un virus nou. Despre el se ştie de peste 20 de ani, iar studiile arată că acesta există de sute de ani, suferind de-a lungul timpului mutaţii.
„În primul rând, nu e un virus necunoscut. Emoţiile care s-au ridicat ar trebui un pic redirecţionate. Un sfat absolut neutru este următorul: ar fi foarte bine să nu repetăm greşelile pandemiei, cel puţin la emoţii.
Vorbim de un virus cunoscut de foarte multă vreme. Maladiile produse de HMPV sunt din 2001. Un grup de medici olandezi l-a identificat la copii cu mucituse. Prin microscopie electronică. A fost văzut, între ghilimele. Deci îl cunoaştem de peste două decenii. Dacă ne uităm la secvenţele lui genetice, se estimează că s-a desprins din unul din meta-pneumovirusurile aviare, în urmă cu vreo 400 de ani. A suferit mutaţii, iar în momentul ăsta se transmite doar de la om la om”, a declarat dr. Mihai Craiu la Părinţi Prezenţi.
Pacienţi cu HMPV, descoperiţi în România în plină pandemie
„Echipa de excelenţă de la Institutul Cantacuzino, în urmă cu peste 10 ani, a elaborat un studiu în care două grupuri de urgentişti de copii au trimis toate eşantioanele copiilor spitalizaţi cu manifestări respiratorii serioase, care nu erau identificaţi ca bolnavi de gripă. Deci toate bolile care semănau cu gripa. A rezultat un articol, indexat în baze de date internaţionale. Am observat că metapneumovirusul uman reprezenta o pondere semnificativă. Şi lucrurile nu s-au schimbat tare în ultimii 10 ani. De altfel, în pandemie, când am făcut PCR tuturor cazurilor grave de la noi din spital. Am avut 10 pacienţi cu HMPV, în 2020, 2021, 2022. Iar în 2024, prin testare PCR multiplex, am găsit 20 de astfel de copii. Ştim ce îi poate pielea acestui virus. Face guturai comun, muci, şi da, afectează în general copiii”, a mai declarat dr. Mihai Craiu.