Microplasticele care ajung cu ușurință în oceane și ulterior în farfuriile noastre, în special prin peștii care ingerează la rândul lor aceste reziduuri, provin din multe surse, foarte greu de controlat.
O parte din ele ajung în această formă, mai mică de 5 mm, direct în mare, reprezentând resturi din țesăturile hainelor sintetice sau de la anvelopele mașinilor, dar cele mai multe provin de la pungile de plastic care se degradează sau chiar de la plasele de pescuit.
Microplastice și metale grele
Conf. dr. Gheorghe Valentin Goran a fost prezent la emisiunea DC Anima, difuzată pe DCNewsTV, unde a vorbit despre acest pericol. El a subliniat și cum am putea să ne ferim, câtuși de puțin, de aceste fenomen dar și despre problema metalelor grele din alimente.
„Rezonez foarte mult cu ideea aceasta că apar din ce în ce mai multe produse care ne fac rău și citeam că până în 2050, în oceane, vom avea mai mult plastic decât pești, și că deja au început să fie găsite în peștii din oceane microplastice pe care noi le ingerăm de fiecare dată”, spune gazda emisiunii, Tudor Ionescu.
„Lumea încearcă să reducă poluarea deși nu știu cât se va reuși, însă putem să ocolim oarecum. De exemplu, legat de pește, nu ar fi recomandat să mâncăm peștele răpitor, care este mare, deci care trăiește mult și are timp să acumuleze și microplastice.
Dar vorbim și de metale grele… se știe asta că în produsele piscicole, mai ales cele din oceane, avem foarte multe metale grele.
Metalele grele nu neapărat că sunt grele prin greutatea propriu-zisă, cum ar fi plumbul. Metalele grele sunt și grele fizic, dar sunt și metale grele cum ar fi aluminiul, care sunt ușoare sau… sunt metale grele care sunt lichide, cum ar fi mercurul. Sunt și unele metale de care avem nevoie dar în cantitate foarte mică, cum ar fi zincul sau seleniul, dar care, în cantitate mare, ar putea să fie toxice”, a specificat conf. dr. Gheorghe Valentin Goran.
