Într-o ediție specială a emisiunii sale, astrologul Daniela Simulescu a făcut o previziune pentru Balanță. Conform spuselor sale, în prima jumătate din 2025, cei cu semnul în Balanță își vor avea oportunitatea de a-și dedica timpul unei specializări profesionale iar ulterior se vor întrezări și câteva episoade noi în viața sentimentală.

„În prima jumătate a anului, tu vei fi forțat să înveți foarte mult, să evoluezi, să progresezi și să dai din coate cât poți de mult. Iar din a doua parte a anului vei fi nevoit să crești pe plan profesional. Iată, deci, trebuie să înveți ca pe urmă să crești, pentru a ajunge să fii pe o poziție mai bună și să ai cariera pe care ți-o dorești. În același timp, statutul tău să fie unul îmbunătățit, imaginea ta, rolul tău în societate.

Dar e cazul să ne uităm și la evenimentele care se vor întâmpla, să ne dăm seama la ce se întâmplă. În primul rând, trebuie să știi că în 2025 Venus, guvernatoarea ta, va retrograda. Știm că Venus retrogradează o dată la 18 luni. Venus va retrograda între 2 martie și 12 aprilie. Retrogradarea începe în casa a opta, a relațiilor, și se termină în casa a șasea, a muncii și a stilului de viață.

Dar pentru că Venus este foarte importantă pentru tine, trebuie să știi că încă din momentul în care intră în semnele contaminate de retrogradare, viața ta se poate schimba. Acest lucru se va întâmpla între 4 februarie și 6 iunie. Deci, iată, din februarie până în iunie se întâmplă cele mai importante lucruri, fie pe plan relațional, fie pe plan profesional. Aș vrea să vorbim foarte mult despre planul relațional, pentru că știm că arhetipul Balanței se bazează pe „eu tu” și pe „noi”. Da, sunteți printre cei mai afectați de retrogradarea lui Venus”, spune astrologul.

Pe plan sentimental

Daniela Simulescu a făcut și o sinteză a vieții sentimentale a celor cu semnul în Balanță în anul care bate la ușă. Nu sunt vești bune pe acest plan pentru unii dintre voi, semnalează astrologul.

„Ce știm noi că se întâmplă în această perioadă? Dragostea durează trei luni. Unii dintre voi poate mă urmăresc de ceva timp și știu că am acest disclaimer de menționat de fiecare dată când vorbesc despre Venus retrogradă. Relațiile sunt testate și nu în cel mai drăguț mod. Venus în Berbec este destul de marțiană, destul de impunătoare, destul de certăreață și agresivă. Câteodată vă puteți reconecta cu parteneri din trecut, fie că sunteți într-o relație, fie că nu sunteți într-o relație. Pur și simplu, ei reapar în viețile voastre sau voi vă aduceți aminte de ei și îi contactați.

S-ar putea ca, dacă vă întâlniți cu ei sau vă scriu, să aveți impresia că „parcă s-a schimbat, parcă se îmbracă altfel, parcă arată mai bine, parcă mai merită o șansă”. Fals! Dacă oamenii respectivi se reîntorc în viețile voastre între februarie și iunie, eu nu m-aș grăbi cu o decizie până în iunie. Ei se reîntorc pentru că poate mai e ceva de încheiat, poate mai e ceva de corectat sau poate mai e ceva de clarificat. Se pot reîntoarce, fie că sunteți singuri, fie că sunteți într-o relație. Ispitiți veți fi, dar nu e cazul să vă îmbătați cu apă rece”, conchide Daniela Simulescu.

Emisiunea integrala: Horoscop Balanță 2025. Aflăm ce ne rezervă astrele de la Daniela Simulescu