Există cazuri în care animalele de companie necesită îngrijire medicală specializată de urgență. În astfel de cazuri este foarte importantă reacția proprietarului. Fie că este nevoie de o intervenție chirurgicală sau de un alt fel de tratament, este bine de știut că există un loc pentru a găsi o soluție în aceste situații.

Directorul medical al Spitalului Veterinar de Urgenţă „Prof. Dr. Alin Bîrţoiu”, Dorin Ţogoe, a fost prezent la cea mai recentă ediție a emisiunii DC Anima, unde a explicat cum spitalul pe care îl conduce preia astfel de cazuri la foc continuu.

„Un spital, indiferent că este Universitar sau nu, are capacitatea să unească o serie întreagă de specialiști. Toți lucrează împreună. De asemenea, există posibilitatea internării și monitorizării permanente a pacienților, dacă situația o impune, cu posibilitatea solicitării ajutorului de către colegii specialiști pe fiecare domeniu, 24 din 24 de ore.

Un spital universitar are un rol dual și oferă, de asemenea, atât o calitate a actului medical, cât și pregătirea noilor generații de medici. Pregătirea clinică a noilor generații de medici este un lucru esențial și un concept relativ nou, pentru că, până nu de mult, acum 5, 10 sau 15 ani, pregătirea era eminamente teoretică. Trebuia să ai o bază teoretică extrem de solidă, încercând să intuiești și să dezvolți mai departe atunci când te confruntai cu o situație clinică” explică directorul medical al spitalului veterinar.

Citește și: Anestezia veterinară. Specialist: Există un impact, dar este nevoie de această procedură

Loc de practică și de salvat viețile animalelor

Directorul spitalului a mai vorbit și despre importanța practicii studenților. Avantajul pentru pacienți în acest caz este că au parte de o îngrijire care este în permanență conformă cu teoria pe care o studiază zilnic la Facultate.

„La ora actuală, pe lângă pregătirea teoretică solidă pe care încercăm să o oferim și o oferim la Facultatea de Medicină Veterinară din București, avem o serie întreagă de programe și facilități prin care studenții, în special studenții din anii terminali (mă refer la anul 4, anul 5, anul 6), sunt integrați în aceste programe și au contact direct cu animalul, cu situațiile reale și participă aproape cu aceeași pasiune pe care o trăiesc medicii la rezolvarea acelor situații.

Ei văd ce înseamnă un caz de urgență, ce înseamnă colaborarea și lucrul în echipă, modul în care acel caz trebuie să fie tratat de la intrarea pe ușa spitalului până în momentul în care acel caz este externat, cu situația medicală rezolvată sau ameliorată.

De asemenea, spitalul veterinar de urgență, datorită cererii din partea generațiilor viitoare și tinere de studenți, a dezvoltat și un program de voluntariat. Lăsând la o parte practica obligatorie pe care legislația învățământului medical la ora actuală o impune, avem un program de voluntariat cu un număr foarte mare de studenți și solicitări pentru așa ceva”, a mai explicat Dorin Ţogoe.

Emisiunea completă: Culisele Spitalului Veterinar de Urgenţă „Prof.dr.Alin Bîrţoiu”| Dorin Țogoe, director medical