Surpriza candidatului câștigător din turul întâi al alegerilor prezidențiale aduce după sine întrebări previzibile dar care al cărui răspuns este unul destul de apăsător. Cine va fi prim-ministrul după cum arată lucrurile în momentul de față?

În una dintre emisiunile electorale transmise recent pe DCNews, unde invitat a fost Victor Ponta, gazda, jurnalistul Bogdan Chirieac, a deschis acest subiect care deocamdată nu face valuri dar care îi va lua pe toți pe nepregătite, după finalul turului doi de alegeri.

„Este prima dată când nu avem nici cea mai mică idee cine va fi prim-ministrul, cine va fi la Finanțe, cine va fi la Externe, la Sănătate sau Educație … habar nu avem”.

Bogdan Chirieac a completat, „A zis doamna Șoșoacă că îl sprijină pe Călin Georgescu în schimbul funcției de premier.”

”Care vor fi majoritățile, mai ales că vor fi foarte mulți parlamentari noi care primul lucru pe care îl vor face va fi să își facă poze de la tribună. Pozele sunt frumoase, mașina de la parlament, la fel, like-urile de pe Tik-Tok îmi plac și mie, și eu mă uit să văd câte am, dar după aceea știți că trebuie să trăim toți”, a continuat Victor Ponta.

De asemenea, el și-a arătat surprinderea în ceea ce privește ascensiunea galopantă a lui Călin Georgescu, doar prin ajutorul Tik-Tok.

„Să nu se mai spună că dacă nu ești la TV nu iei voturi. Ciucă, după cât a fost la emisiuni trebuia să ia 80%, Ciolacu, trebuia să ia tot 80% dacă era după cât ai fost la TV. Se pare că noi suntem într-o bulă a noastră. Cealaltă bulă nici nu se uită la TV, nici nu își pune oameni în secții de vot, nici nu se preocupă de problemele noastre. Eu cred că PSD, dacă vrea și poate, are forța să fie parte din cele trei puteri (la parlamentare – n.red.). Să spună că știm administrație și că dăm și pensii dar ținem țara pe linie europeană”.

PSD – CMF 11240017