În cea mai recentă ediție a emisiunii „Ce se întâmplă”, profesorul și analistul Bogdan Teodorescu a vorbit despre modul în care George Simion, considerat anterior un personaj marginal, a ajuns să fie perceput ca o amenințare pentru ceilalți candidați la Președinția României.
De la o figură marginală la un candidat de temut
Până recent, George Simion era perceput ca o figură marginală în politică, fiind apreciat doar de susținătorii săi. Însă, în contextul actualei campanii, lucrurile s-au schimbat dramatic. Principalii candidați la prezidențiale, inclusiv generalul Ciucă, doamna Lasconi și domnul Geoană, par acum îngrijorați de popularitatea sa crescândă, temându-se chiar că Simion ar putea intra în turul doi – sau chiar mai mult, crede profesorul Teodorescu.
„Până nu de mult, domnul Simion nu a fost cotat altceva decât ca un marginal. Desigur, un marginal cu un scor bun, dar un marginal, atât din perspectiva biografiei, fiindcă la dânsul, în biografie – desigur, mult mai vastă decât asta – se rezumă lumea la galeriile de fotbal, deși omul a făcut un liceu bun, a făcut facultate… Dar, mă rog, asta e. Campania electorală este una foarte simplificatoare și nu în sens bun.
Și, doi la mână, era considerat a fi un băiat care se bagă în seamă, dar nimic altceva. Mă refer la zona centrală, nu la electoratul propriu, că electoratul propriu, evident, îl place, că de aia îl votează.
Ei, la acest moment, ca urmare a faptului că atât generalul Ciucă, cât și doamna Lasconi, domnul Geoană, domnul Orban spun: «Aoleu, vine Simion! Simion intră în turul doi!», doamna Lasconi a zis mai mult: «Simion ajunge președintele României!»”, a spus Bogdan Teodorescu.
„Adică noi pierdem, asta zic ei”, a intervenit moderatorul Răzvan Dumitrescu.
Campania care l-a transformat pe George Simion într-un „pericol național”
„Unu, și doi, foarte important: el e tare. El este un băiat care contează. Adică nu mai vorbim de «omul ăla». Vorbim de un personaj pe care îl considerăm deja pericol național, pe care îl considerăm deja ceva greu, care ne sperie pe noi toți atât de tare, încât facem o campanie să-l oprim! Ei bine, defectul acestei prezentări pe care au făcut-o domniile lor este că n-au luat în calcul foarte serios un lucru: că domnul Simion, mai mult decât orice, este anti-sistem, ceea ce înseamnă că ei sunt sistem. (…)
Deci, practic, toată tabăra asta se poziționează cu frică, sau, hai să nu zicem frică – frică-i un termen rău – hai să zicem cu preocupare față de domnul în cauză, care este singurul lider al anti-sistemului. Anti-sistemul în România este mult mai mare decât voturile pe care le are Simion, ca bazin, fiindcă oamenii sunt nemulțumiți de diverse lucruri. Și, de vreme ce tu-l definești atât de intens, ca el fiind dușmanul tău, personajul pe care tu-l consideri cel mai mare pericol, s-ar putea să-l fi făcut atractiv pentru niște oameni care altfel nu se uitau la el, nefiind neapărat suveraniști”, a continuat Teodorescu.
„Ok, deci asta ar însemna că lui îi este favorabilă această campanie”, a punctat Dumitrescu.
„Cel puțin o perioadă de timp, lui i-au fost băgate în tolbă nu spun voturi, dar măcar grade superioare de atenție!”, a răspuns analistul.