Sebastian Burduja a participat joi la Interviurile DCNews, moderate de Bogdan Chirieac, unde a fost abordată și problema scumpirilor de pe piața spot a energiei.

În această vară prețurile la energie au explodat, în special pentru țările din sud-estul Europei. Pentru acest motiv Grecia, împreună cu Bulgaria și România a format luna trecută un front comun pentru a găsi o soluție acestei crize energetice care pare să se prelungească.

O soluție, monitorizarea pieței energetice europene

„Structura actuală a pieței europene a energiei, o piață care ar trebui să fie unică, constatăm că nu este funcțională. În ultimele luni s-au întâmplat mai multe lucruri. Energia ieftină produsă în vestul Europei, în special în Franța, Peninsula Iberică, Belgia și alte state nu a ajuns până la noi pentru că această energie are nevoie de linii de înaltă tensiune care să treacă granițele. Dacă ne uităm pe hărți, vedem că în zona centrală a Europei, în mod special în Austria și Slovacia, aceste interconexiuni nu există. Atunci, energia ieftină produsă în vestul Europei nu poate să ajungă și să coboare prețurile din est.

Aceasta este o primă problemă iar Comisia a fost de acord cu ideea de monitorizare a acestor interconexiuni pentru că, pe hârtie, toate statele Europene trebuie să aibă o capacitată de conexiune de minim 15% din producția lor. România are astăzi 3.500 MW în contextul în care noi într-o zi bună, când bate vântul, dăm drumul și la hidrocentrale, nu depășim 9.500 MW energie activă, deci undeva la 38%.

Sunt state cum este Austria, care are graniță cu Slovacia și nu au nicio interconexiune, două state membre ale uniunii energetice, așa cum a pornit Uniunea Europeană.

Cu mecanisme de monitorizare, cu termene, într-un an, doi sau cinci, vom avea aceste interconexiuni iar Europa va avea de câștigat. Azi, pe piață, România are un preț mic, mult mai mic decât cel al Austriei pentru că a bătut vântul. Ei nu au dezvoltat aceste interconexiuni și au un preț mai mare decât ar fi avut dacă s-ar fi conectat.”, a spus ministrul Energiei.

Lucrările la infrastructura din Ungaria

Pe lângă această problemă pe plan european, România a acoperit cu greu golul de alimentare cu energie cauzat de lucrările la infrastructura energetică din Ungaria, prin una dintre puținele linii care leagă țara noastră de vecinii maghiari.

„Din păcate, la sfârșitul verii au fost efectuate tot felul de lucrări de mentenanță la nivelul infrastructurii, inclusiv între Austria și Ungaria. Or, în contextul unui an secetos și în care nu am avut nici vânt, am avut toate condițiile pentru un preț mare iar Austria și-a pus în mentenanță o linie crucială de interconexiune cu Ungaria. Acest lucru nu ne-a făcut deloc bine. Astfel, am spus că ar trebui să existe un mecanism de coordonare la nivel European pentru că și România ar fi putut să facă la fel cu Bulgaria, dar noi ne-am amânat lucrările de mentenanță, tocmai ca să fim buni cetățeni europeni și ca să îi ajutăm și pe ceilalți” a mai spus ministrul Burduja.