Analistul politic Bogdan Chirieac și fostul prim-ministru Victor Ponta au discutat la DC News TV despre șansele lui Nicolae Ciucă de a ajunge în turul doi al alegerilor prezidențiale alături Marcel Ciolacu, dar și despre „povara” pe care o are de dus acesta în cursa pentru Cotroceni – „bolovanul numit Iohannis”.
Ponta, despre campania lui Ciucă: Ceva îngrozitor!
În discuția despre alegerile prezidențiale, analistul politic Bogdan Chirieac a ridicat o întrebare importantă: „Cine credeți că va ajunge în turul doi alături de Marcel Ciolacu?”. Răspunsul nu pare deloc clar, mai ales când vine vorba de Nicolae Ciucă, care, deși ar părea un candidat logic, se confruntă cu o serie de provocări, printre care și legătura cu Klaus Iohannis și o campanie prost gestionată, este de părere fostul prim-ministru al României.
„E foarte încurcată treaba. E prima dată când nu știm cine e în turul doi în afară de Marcel Ciolacu. Sigur, precedentele ar trebui să ne spună că o să fie Nicolae Ciucă. Așa ar fi logic. Problema e că Nicolae Ciucă are în spate un bolovan uriaș, pe numele lui Klaus Iohannis, și are o echipă de consilieri – pe care înțeleg că îi plătește foarte bine, 300.000 – 400.000, treaba lor – care l-au sfătuit îngrozitor de prost.
Chestia aia… campania cu cartea e ceva îngrozitor! Eu sunt de acord cu tot ce a spus Crin Antonescu în ultimele două luni: «Domnule, terminați cu chestia cu Iohannis. Nu-l prezentați pe Ciucă ca pe un scriitor! Lăsați-l ce e el: un militar».
„Și aia cu eroul… era clar că va exploda la un moment dat. N-a fost niciun erou! Eu, dacă zic că joc baschet, lumea zice: «Bravo, mă, Ponta!». Dar dacă zic: «M-am dus la Michael Jordan și i-am dat două coșuri de sus și l-am omorât», lumea zice: «Hai, lasă-ne, mă, mincinosule, în pace!». Adică trebuie să știi unde să te oprești. Da, așa e, a fost militar, a fost în Irak, dar deja când te faci eroul, eliberatorul Irakului…”, a spus Victor Ponta.
„Nu s-a făcut el, l-a făcut propaganda proastă de partid”, a intervenit Bogdan Chirieac.
„Și acum i-a explodat în față chestia asta!”, a punctat fostul premier.
PNL-ul nu l-a „adoptat” pe Ciucă
„Dar nu știu cum aleargă Ciucă cu bolovanul Iohannis în spate. E greu, e foarte greu!”, a continuat Victor Ponta.
„Și mai ales că partidul l-a abandonat pe Iohannis, dar nici nu l-a adoptat pe Nicolae Ciucă”, a spus analistul politic.
„Și unde-i PNL-ul tare? În Bihor, unde Bolojan e foarte tare, Bolojan care, normal, nefiind un sclav incompetent ca alții, un nevertebrat, cum zice Crin, are o relație foarte proastă cu Iohannis. De asta nu l-a suportat Iohannis, că nu e un nevertebrat. E un om cu coloană vertebrală”, a subliniat consilierul onorific al premierului Marcel Ciolacu.