Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat cu sarcasm la Antena 3 CNN declarațiile prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, despre apariția unor găuri destinate unui teren de golf la vila Neptun.

Coropișnițele, de vină pentru găurile de golf

În intervenția sa a fost întrebat dacă explicația lui Rareș Bogdan cu „coropișnițele” care au creat acele găuri este validă, iar Chirieac a răspuns: „Da, sigur că da! Întrebarea este cu cât au fost plătite coropișnițele… Este o întrebare”.

„Eu voiam să fac o propunere. Pentru că tot PNL este degrabă schimbător de legi în favoarea președintelui Klaus Iohannis, poate da o lege acum – și rog și PSD-ul să se alăture – pentru ca președintele Klaus Iohannis să primească câte o casă de la stat pentru fiecare mandat: două mandate – două case.

O ia pe cea din Aviatorilor că tot a băgat Guvernul 9 mil. euro în ea, dar o ia și pe aceasta de la Neptun cu coropișnițe cu tot. Așa șade bine. Dar mai trebuie să facă ceva, să dea vina pe Marcel Ciolacu apoi cum au făcut cu legea pentru Senat”, a adăugat Chirieac la Antena 3 CNN.

Explicația lui Rareș Bogdan

Rareș Bogdan a apărat recent modificările vilei de la Neptun, despre care presa scrie că are acum și teren de golf. Într-un interviu la Digi 24, el a declarat că locul respectiv nu poate fi considerat un teren de golf, explicând că e mai degrabă un spațiu verde care a fost doar amenajat:

„Un teren de golf are între 55 și 70 de hectare. Vorbim de un loc care nu avea altă utilizare decât de pajiște, unde poți să faci și plajă, poți să joci și volei”, a spus Rareș Bogdan”.

Bogdan a minimizat criticile privind amenajarea spațiului, spunând că „s-a tuns iarba ceva mai scurt în două-trei locuri” și că „au făcut două-trei găuri” necesare pentru golful de agrement, subliniind că nu poate fi considerat un teren de golf în adevăratul sens al cuvântului. „Acel lac există de 60 de ani, iar în jur e niște iarbă, acolo iarba e tăiată ceva mai scurt. Știți cât costă un teren de golf? Un milion gaura”, a continuat el, adăugând că investițiile reale pentru amenajarea locului au fost minime în comparație cu un teren de golf profesionist.

Rareș Bogdan a sugerat că aceste critici sunt parte din atacurile obișnuite la adresa președintelui Klaus Iohannis la final de mandat, subliniind că astfel de speculații apar pentru că „cei care au fost supărați pe președintele Iohannis din diverse motive își varsă obida”.