Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat la Antena 3 CNN consecințele pe care le-ar putea suferi președintele Klaus Iohannis după încheierea mandatului său, subliniind că nu se așteaptă ca acesta să fie obligat să plătească sume de bani sau să piardă proprietăți, chiar dacă au existat procese îndelungate în acest sens.
„Probabil că va fi o reacție similară ca în alte cazuri. Nu cred că i se vor lua casele și nu cred că va plăti acei bani”, a spus Chirieac, făcând referire la situațiile din trecut în care ANAF nu a acționat ferm împotriva liderilor politici. „ANAF-ul, care este atât de degrabă închizător de conturi dacă ai o datorie de doi lei, în cazul acesta nu va acționa.”
Statul paralel și beneficiile pentru Iohannis
Chirieac a reluat și tema statului paralel, susținând că fostul președinte Traian Băsescu a construit acest sistem în timpul celui de-al doilea mandat, însă adevăratul beneficiar a fost Klaus Iohannis:
„Până la urmă, Traian Băsescu a făcut un lucru monstruos: statul paralel. S-a chinuit, l-a construit în timpul celui de-al doilea mandat, în 2009 când n-a câștigat de fapt alegerile prezidențiale, apoi când poporul român l-a demis în 2012 și totuși a rămas guvernator încă doi ani…
Dar adevăratul beneficiar al statului paralel a fost Klaus Iohannis. Nimeni nu a mai îndrăznit să ridice ochii la președinte. Așa au apărut și terenul de golf, avionul cu piscină, cheltuielile aberante din timpul mandatului. Nimeni din clasa politică nu a mai îndrăznit să facă nimic de frica statului paralel care te lovește atunci când te aștepți mai puțin”.
„Bugetul Administrației Prezidențiale a fost suplimentat cu 7 milioane de lei pe ultimele 3 luni ale anului”, a adăugat Chirieac.
„Nu se va întâmpla nimic”
Chirieac s-a arătat sceptic în privința unor eventuale consecințe legale pentru Klaus Iohannis, chiar dacă Înalta Curte a dat o decizie într-un proces care durează de 27 de ani, la doar o lună înainte de finalul mandatului.
„Nici după terminarea procesului nu se va întâmpla nimic”, a spus analistul, făcând aluzie la speculațiile conform cărora președintele ar putea avea dosare îngropate, care să nu fie investigate din cauza protecției oferite de statul paralel.
Șeful ANAF, declarații care afundă și mai mult misterul
Șeful ANAF Sibiu, Radu Ioan Dobre, a declarat recent că se va încerca recuperarea banilor obținuți ilegal din chirii de către Klaus Iohannis, dar că se va începe printr-o abordare „amiabilă”. Potrivit acestuia, procesul de recuperare a acestor fonduri ar putea dura și se va desfășura în etape, începând cu o discuție pentru soluționarea pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu va funcționa, se vor urma alte proceduri legale.
„În primă fază vom merge pe calea amiabilă,” a precizat șeful ANAF la Antena 3 CNN, subliniind că există proceduri bine stabilite pentru astfel de situații, dar că este necesar ca toate aspectele legale să fie respectate.