Climatologul Roxana Bojariu din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a subliniat în cadrul unui interviu la DC News TV importanța adaptării la schimbările climatice la nivel local, în contextul strategiilor naționale de prevenire a dezastrelor.
Fiecare comunitate, cu propria strategie
Aceasta a menționat că, în Vestul Europei, unele proiecte vizează eliminarea digurilor pentru a restaura zonele umede naturale, însă a avertizat că o astfel de măsură nu trebuie aplicată în exces și că este crucial ca soluțiile să fie personalizate pentru fiecare comunitate:
„Să știți că în Vestul Europei sunt proiecte în care se elimină în unele zone digurile pentru a restaura zonele umede naturale. Este adevărat, nici nu trebuie să cădem în cealaltă extremă, pentru că în unele locuri sunt foarte folositoare digurile pentru comunitățile locale, dar nici să exagerăm și să punem diguri peste tot. Asta înseamnă să mergi împotriva naturii.
Deci trebuie găsită acea cale de aur care să fie specifică locului unde ne aflăm, nu să folosim lucruri pe care le-am găsit bune la alții, dar care la noi nu se potrivesc. De aceea este foarte bine să vorbim de adaptarea la schimbarea climei dincolo de planul național pe care îl avem”.
Primăriile și comitetele locale de urgență, un rol esențial
Bojariu a subliniat că, deși strategia națională de adaptare la schimbările climatice este importantă, planificarea la nivel local este esențială pentru eficiență. Ea a evidențiat faptul că primăriile trebuie să colaboreze cu experți și să-și adapteze planurile pentru a preveni inundațiile și alte fenomene extreme.
„Această strategie de adaptare la nivel național, care vine cu informații și pentru anumite sectoare ale economiei și ale societății, trebuie neapărat particularizată la nivel de unitate administrativ-teritorială. Fiecare primărie ar trebui să-și facă planurile în noile condiții climatice, mai ales că ei știu foarte bine de unde ar putea să le vină apa. E adevărat, se poate face cu experți alături, nu de unii singuri, dar fără comunitatea locală nici experții nu ajung la soluțiile cele mai eficiente”, a adăugat ea.
Conștientizarea schimbărilor climatice, o urgență
„Aceasta este urgența după părerea mea, o adaptare la nivel local. Există acele comitete locale pentru situații de urgență. Eu m-am mirat când am văzut că un primar spune că nu l-a anunțat prefectul. Ei trebuiau să se autosesizeze, iar comitetele locale trebuiau să se activeze imediat când au văzut Codul Portocaliu. Poate și la Cod Galben se gândesc oamenii la asta.
Trebuiau să-și facă planurile, să vadă care sunt casele izolate, unde sunt vârstnicii. Lucrurile nu trebuie să rămână la acest nivel de reacție lentă, în serie ierarhică. Oamenii trebuie să devină extrem de conștienți că vorbim de schimbarea climei”, a conchis climatologul ANM.