Sute de persoane s-au adunat joi, de la ora 9:45, în fața Ministerului Muncii pentru a protesta împotriva noii Legi a pensiilor, în cadrul unei manifestări inițiate de Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.
Protest de amploare la Ministerul Muncii: Sute de pensionari cer schimbări
Protestatarii scandează „Demisia”, „Rușine să vă fie” și „Hoții!”, în timp ce afișează pancarte cu mesaje precum: „Oltenii și Valea și-au pierdut răbdarea”, „PSD și PNL, aceeași mizerie”, „Punem punct trădării naționale, distrugerii economiei, corupției”, „PNL și PSD, munca noastră unde e?”, „Pensia nu e un privilegiu, ci un drept”, „Economia noi am salvat, voi în picioare ne-ați călcat” și „Dreptul nostru greu muncit, voi din pix l-ați nimicit”.
La miting sunt prezente și alte organizații din structura Confederației Sindicale Meridian, precum și organizații ale societății civile care reprezintă pensionari actuali și viitori pensionari, afectați de forma actuală a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a avut impact și asupra „Statutului Personalului Silvic”, dar și a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.
Protestatar: „Când noi lucram în mine, doamna ministru se juca cu păpușile”
Întrebată care este motivul pentru care s-a prezentat la miting, o protestatară din Galați a oferit următorul răspuns:
„Ne doare prostia unora și răutatea altora. Și ne doare că această țară nu își respectă eroii. Am uitat cine ne-a adus democrația. Nu mai respectă nimic, nu-și respectă părinții, nu-i respectă pe cei care au lucrat în mine, care au lucrat în furnale, care, mulți dintre ei, nu mai sunt astăzi. Măcar în memoria celor care au murit să lase pensiile așa cum sunt! Că tot ei le-au făcut și atunci.
Când noi lucram în mine, iar oamenii mureau pe capete, doamna ministru se juca cu păpușile. Dar, măcar acum, să pună mâna pe istorie și să vadă cine a ridicat această țară, cine le-a construit palatele în care stau acum, cine a ridicat nivelul economiei naționale… Metalurgiștii, minerii… toți cei care astăzi plâng la porțile ministerului! Iar ei (oficialii – n.r.) nu fac decât să-și bată joc de noi!
Am venit de la Galați, din toate zonele țării, iar doamna ministru își permite să spună că totul e OK, că legea este bună și că are o problemă cu grupele speciale. De ce, doamna ministru, aveți probleme cu grupele speciale? Pentru că nu știți ce înseamnă grupe speciale! Dvs. confundați legea specială cu pensiile speciale!”.