La emisiunea „Ce Se Întâmplă” de la DC News TV, Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, și Răzvan Dumitrescu au discutat despre scena politică actuală, observând că politicienii de astăzi sunt mai puțin pregătiți decât cei de dinaintea lor, urmând diverse trenduri și neglijând doctrina partidului.
Politicienii de astăzi, puțin pregătiți și fără personalitate
Robert Sighiartău și-a exprimat dezamăgirea cu privire la direcția în care se îndreaptă clasa politică din România, remarcând cum, în ultimii 10 ani, tot mai mulți politicieni par să își piardă personalitatea și valorile, adaptându-se orbește la diverse trenduri.
„Din păcate, vedem în ultimii 10 ani un trend de acest tip, îngrijorător, de oameni foarte slabi, de oameni politici fără personalitate, care nici nu știu cu ce se mănâncă o doctrină politică, nu știu în ce cred, mănâncă orice li se dă pe masă. Dacă mâine li se spune să fie ecologiști, sunt ecologiști.
Uitați-vă la trendurile astea… eu îi văd pe politicieni. În 2016, când eram în Parlament și mă «băteam» cu progresiștii de la USR pe temele astea, că atunci era un trend în Europa, dar și la noi deja, domnule, toți: «mai încet cu Referendumul».
În PNL, eu eram printre puținii… A fost și Ludovic, în final. Domnul președinte, la momentul acela, nu a susținut referendumul vădit, domnul Iohannis… De asta vă spun, și acum este trendul conservatorilor. Toți își fac poze în biserici, își fac cruci, toți pun poze”, a spus Robert Sighiartău la DC News TV.
„Cum era Șoșoacă useristă în 2019, naționalistă acum”, a intervenit moderatorul emisiunii, Răzvan Dumitrescu.
Sighiartău: „Mie îmi e frică de astfel de politicieni”
„Exact. Mie îmi e frică de astfel de politicieni, pentru că, în momentul în care primesc direcția, încep să devină altceva decât ar trebui să fie. Nu, domnule, ai o personalitate, ai niște principii, trebuie să ții la o doctrină… Pentru că și Partidul Popular European, că vorbeați, dacă vă uitați la rezoluțiile din anii ’80, ’90, era un partid creștin asumat, cu principii… s-a dus. Vor să fie și cu stânga, vor să fie și cu dreapta. Adică, cum e mai rău. Nu există așa ceva, deci e clar că avem problema asta”, a continuat liberalul.
„Un campion mondial sârb a fost suspendat șase luni pentru că, la intrarea în concurs la Olimpiadă, a făcut semnul crucii”, a precizat Dumitrescu.
„Deci vă dați seama. Și dacă cineva spune că nu-i de acord cu căsătoriile între persoanele de același sex, că-i păcat, cum s-a întâmplat în Finlanda, cu o doamnă ministru care a fost dată în judecată, și era gata să fie condamnată pentru încălcarea drepturilor omului. Ministru de Interne, da? Slavă Domnului că a scăpat, dar a scăpat cu o presiune extraordinară venită inclusiv din partea, până la urmă, conservatorilor internaționali și a avocaților, pentru că era o încălcare a libertății religioase”, a mai spus Sighiartău.