În cadrul emisiunii „Totul despre bani”, analistul economic Adrian Negrescu a vorbit cu îngrijorarea despre majorarea prețurilor la alimentele de bază, precum cartofii și pâinea, subliniind că seceta și lipsa măsurilor adecvate vor duce la creșteri suplimentare ale prețurilor în această toamnă, afectând și mai mult familiile care deja simt povara acestor creșteri.

El a spus, totodată, că economia României pare să meargă „cu frâna de mână trasă”, evidențiind stagnarea și efectele inflației, care i-au făcut pe investitori să-și amâne planurile și să oprească activitățile în mai multe domenii, inclusiv în imobiliare.

Cartoful, produsul care s-a scumpit cel mai mult în 2024

Cartofii sunt în fruntea scumpirilor din acest an, iar românii plătesc acum până la 6 lei pe kilogram, cu 20% mai mult față de anul trecut și dublu față de 2018.

Principala cauză a creșterii prețurilor este scăderea constantă a producției, iar pe rafturile magazinelor ajung tot mai mulți cartofi din import, care vin cu taxe de transport. România produce acum mai puțin de jumătate din necesarul pentru consumul intern, deoarece mulți producători au renunțat la această cultură, considerând-o prea costisitoare.

„Cartofii, atenție, cartofii s-au scumpit cel mai mult în ultima lună, conform statisticilor, cartofii fiind mâncarea săracului, adică principala legumă folosită de români în bucătărie.

Nu mai vorbesc de fasole, de orez, de pâine. Chiar și pâinea s-a scumpit și, din ce am văzut de la patronatele din domeniu, pe fondul efectelor secetei, probabil, pâinea se va scumpi cu aproape 20% în această toamnă, semn că nu am luat măsurile necesare la timp, în așa fel încât să preîntâmpinăm efectele secetei și, bineînțeles, să decontăm toate aceste probleme în prețurile de consum, care, probabil, vor fi din nou în creștere în lunile septembrie, octombrie, poate chiar și în noiembrie”, a spus analistul economic la DC News TV.

Economia funcționează „cu frâna de mână trasă”

Întrebat de moderator cum vede mediul economic actual, Adrian Negrescu a răspuns: „Cred că economia funcționează cu frâna de mână trasă în momentul de față, iar acest lucru este arătat chiar de datele de la Institutul de Statistică, care arătau o creștere economică, după trimestrul 2, de doar 0,1% – asta înseamnă, practic, stagnare economică.

Iar dacă coroborăm cu inflația, asta înseamnă stagflație (portmanteau dintre stagnare și inflație), cel mai rău scenariu în care se putea afla România din punct de vedere al performanței și competitivității economiei.

Mulți dintre investitori și-au amânat, din păcate, investițiile, nu mai creează locuri de muncă, își țin banii, și-au înghețat practic toate activele, inclusiv în industria imobiliară; vedeți că sunt din ce în ce mai multe șantiere care pun lacătul pe ușă, în așteptarea unor vremuri mai bune, în condițiile în care puterea de cumpărare a românilor a scăzut foarte mult și oamenii nu mai cumpără”.