În cadrul emisiunii „DC Edu” de la DC News TV, Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a discutat despre bursele pentru elevi și a anunțat o nouă categorie: bursa de reziliență, destinată celor cu medii peste 7. 

Modificări privind bursele școlare: cine primește bursă de merit? 

Bursa de merit se acordă, începând din această toamnă, elevilor cu media anuală de cel puțin 9,50. Pentru clasa a V-a se va calcula media primelor două perioade de învățare, iar pentru clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu. Pentru ceilalți elevi, contează media anului școlar anterior. Valoarea bursei rămâne neschimbată, 450 de lei pe lună. 

„Un alt element de noutate pentru acest început de an școlar îl reprezintă noua metodologie care stabilește condițiile și criteriile de acordare a burselor școlare. În această nouă metodologie este prevăzută introducerea unei noi categorii de burse, și anume bursa de reziliență.  

Au fost regândite criteriile pentru acordarea bursei de merit. Bursa de merit se va acorda, începând cu acest an școlar, elevilor care obțin media generală de cel puțin 9,50 sau elevilor care au obținut rezultate concretizate în premii 1, 2 și 3 la olimpiade, fazele județene, sau premiul 1 la concursurile naționale aflate în calendarul Ministerului Educației”, a informat Florian Lixandru.  

Bursa de reziliență: criterii de acordare

În anul școlar 2024-2025, elevii cu media peste 7 pot primi bursa de reziliență, în valoare de 300 de lei pe lună, dacă se află în primii 30% din clasă. Aceasta se acordă începând cu luna noiembrie.  

„Urmează bursa de reziliență. Aceasta, împreună cu bursa de merit, se acordă unui procent de 30% din fiecare clasă. Practic, după ce am acordat bursele de merit, pe bază de medie, ce rămâne din procentul de 30% vor fi elevi care vor beneficia de bursă de reziliență.  

Condiția este să ai media generală pe anul școlar trecut de minim 7 și, bineînțeles, pentru toate bursele, mai puțin bursa socială, media la purtare pe anul școlar trecut trebuie să fie 10”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Educației. 

Ce burse primesc elevii sportivi?

În acest an școlar, bursele pentru sportivi vin cu noutăți importante. Elevii care participă la competiții organizate de federațiile sportive, în urma unui protocol între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport, vor putea primi burse de merit, pe baza rezultatelor obținute în aceste competiții. 

„Avem elemente de noutate în ceea ce privește bursele pentru sportivi. În acest an școlar vor primi bursă de merit tot elevii care au participat la competiții organizate de federațiile sportive, în baza unui protocol pe care Ministerul Educației l-a încheiat cu Agenția Națională pentru Sport, protocol în cadrul căruia sunt prevăzute toate federațiile care organizează competiții. Rezultatele obținute la aceste competiții vor permite elevilor să obțină o bursă de merit”, a precizat Lixandru.